Postul Sfintelor Paști a adus în Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Padina Matei un prilej de bucurie căci așa cum s-a obișnuit și în anii precedenți credincioșii s-au întărit în credință cu seri duhovnicești în care preoții din împrejurimi au venit și au slujit
Autor: Pr. Marian Ovidiu Sarchiz
Postul Sfintelor Paști a adus în Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Padina Matei un prilej de bucurie căci așa cum s-a obișnuit și în anii precedenți credincioșii s-au întărit în credință cu seri duhovnicești în care preoții din împrejurimi au venit și au slujit.
Fiecare zi s-a aflat sub purtarea de grijă a unui părinte de pe raza Centrului pastoral-misionar al Protopopiatului Moldova Nouă, care au încercat prin cuvântul lor de învăţătură să zidească sufletele credincioşilor
Săptămâna duhovnicească s-a încheiat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu chiar în ziua prăznuirii Intrării Domnului în Ierusalim, unde au participat preoții ce au cuvântat în această săptămână, pr. Ienea Mihai, pr. Nistoran Dorin, pr. Ienea Zaharia Cristian, pr. Nistoran Daniel și pr. Băloi Gheorghiţă, credincioșii primind cu bucurie aceste momente de rugăciune. După cuvântul de învățătură susținut de pr. Băloi Gheorghiţă de la Parohia Sf. M. Mc. Gheorghe din Moldova Nouă în care a accentuat importanța smereniei precum si unirea cu Hristos prin Sf. Euharistie.
Prin activitățile sociale ale parohiei și dragostea purtată bisericii lor, săptămâna duhovnicească s-a încheiat printr-o agapă frățească, oferită de credincioșii ei, astfel întărindu-se cuvintele psalmistului care zice: „Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună” (Psalm 133, 1).