Taina Sfântului Maslu la Parohia Sf. M. Mc.Gheorghe din Moldova Nouă

Taina Sfântului Maslu  la Parohia Sf. M. Mc.Gheorghe din Moldova Nouă
Postul Nașterii Domnului a adus în Parohia Sf. M. Mc. Gheorghe din Moldova Nouă un prilej de bucurie căci așa cum s-a obișnuit și în anii precedenți credincioșii s-au întărit în credință cu seri duhovnicești în care preoții din împrejurimi au venit și au slujit
Autor: Pr. Gheorghiță Băloi
Fiecare zi s-a aflat sub purtarea de grijă a unui părinte de pe raza Centrului pastoral-misionar al Protopopiatului, desfășurându-se sub un generic cu tematică fixă, dorindu-se aducerea în actualitate a problematicilor concrete teologice în viziunea sfinților părinți și a marilor ierarhi tipografi ai istoriei Bisericii noastre.

Săptamâna duhovnicească s-a încheiat cu săvarșirea Tainei Sfantului Maslu unde au participat preoții ce au cuvântat în această săptămână, pr. Rada Alin, pr. Matei Ioan, pr. Oltean Ilie și pr. Remus Căta, credincioșii primind cu bucurie aceste momente de rugăciune. Dupa cuvântul de învățătură susținut de pr. Remus Căta de la Parohia „Sf. Împ. Constantin si Elena” din Moldova Nouă în care a accentuat importanța spovedaniei care ne îndreaptă precum oarecând Hristos pe femeia cea gârbovă, pr. protopop Martinovici Bogoliub a rostit un îndemn credincioșilor subliniind importanța rugăciunii în vreme de post și boală dar și statornicia în Biserica cea apostolică.

Prin activitățile sociale ale parohiei și dragostea purtată bisericii lor, săptămâna duhovnicească s-a încheiat printr-o agapă frățească, oferită de credincioșii ei, astfel întarindu-se cuvintele psalmistului care zice: „Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună” (Psalm 133, 1).

Data: 5 decembrie 2016 • Vizualizări: 452