În Duminica a III-a din Postul Mare numită și Duminica Sfintei Cruci, în Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din parohia Voislova, protopopiatul Caransebeș, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu
Autor: Pr. Romulus Frîncu
La ceas de seară, mulțime de credincioși și-au îndreptat pașii spre Sfânta Biserică, pentru a dobândii vindecarea sufletească și trupească atât de necesară, uniți în rugăciune la săvârșirea Tainei Sfântului Maslu.
La momentul potrivit părintele pensionar Romulus Frîncu din Băuțarul Inferior a ținut un cuvânt de învățătură: „În centrul Postului Mare, Sfânta Cruce apare ca Pomul Vieţii din mijlocul Raiului. Calea ce duce la Înviere este de acum înainte marcată de semnul Crucii, este un «timp răstignit» care duce la Crucea lui Hristos. În acest sens, în această perioadă a Postului Mare trebuie să ne asumăm în viața noastră Sfânta Cruce și să răstignim din inima noastră orice patimă și orice păcat ca să putem primi la capătul acestui urcuș duhovnicesc pe Hristos Cel Înviat, bucuria și nădejdea mântuirii noastre. Însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci mărturisim pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită și cerem ocrotire împotriva răului și dobândirea binecuvântării Preasfintei Treimi. De aceea, la Taina Sfântului Maslu ne rugăm cerând ocrotire de la Bunul Dumnezeu prin Sfânta Cruce, spunând: «Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii i-ai sculat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi Învierii».”
Sfânta Taină a fost oficiată de Pr. Romulus Frîncu, împreună cu un sobor de preoți din care au făcut parte părintele paroh Ion Bircea de la Parohia Voislova, Pr. Adrian Socaci de la Parohia Bucova, Pr. Prof. Dr. Vidu Marius Vasiloni de la Parohia Băuțarul Superior, Pr. Trandafir Silvășan de la Parohia Băuțarul Inferior și Pr. Viorel-Daniel Daia de la Parohia Marga.