Vineri, 14 decembrie, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului a săvârşit Taina Sfântului Maslu alături de un sobor de preoţi şi diaconi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa
Autor: Serviciul Prezidial
Vineri, 14 decembrie, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului a săvârşit Taina Sfântului Maslu alături de un sobor de preoţi şi diaconi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa. La slujbă a participat pe lângă cadrele medicale şi bolnavi, foarte mulţi credincioşi.
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului a mărturisit: „Împreună cu părinţii slujitori de la catedrala episcopală din Caransebeş i-am colindat pe bolnavii din Spitalul Judeţean Reşiţa şi mai ales pe aceşti copii care iată în pragul sărbătorilor se află pe patul suferinţă. De asemenea i-am miruit cu untdelemn sfinţit şi ne-am rugat bunului Dumnezeu tuturor celor bolnavi, sănătate, ajutor şi tămăduire. Le mulţumim tuturor celor prezenţi astăzi la săvârşirea acestei sfinte taine şi iată încheiem anul jubiliar, 2012 închinat Tainei Sfântului Maslu cu aceste slujiri în aşezămintele medicale şi sociale de pe cuprinsul Eparhiei Caransebeşului. ”
La final Chiriarhul în sunetul colindelor a vizitat secţia de pediatrie din cadrul spitalului unde a împărţit copiilor pachete cu dulciuri iar părinţilor şi cadrelor medicale iconiţe şi calendare. La data de 15 septembrie 2012, a fost târnosită capela cu hramul „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş ” Ocrotitorul Banatului şi Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian ce deserveşte personalul medical şi pacienţii din cea mai mare unitate spitalicească din Banatul Montan.