În Duminica a XII-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a oficiat slujba de târnosire a bisericii parohiale din Ezeriş, Protopopiatul Reşiţa, apoi a săvârşit, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie
Autor: Serviciul prezidial
În Duminica a XII-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în Parohia Ezeriş din Protopopiatul Reşiţa. Cu acest prilej a oficiat slujba de târnosire a bisericii parohiale, apoi a săvârşit, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie.
La această sărbătoare a Parohiei Ezeriş au participat autorităţi locale, tineri şi copii, oaspeţi şi invitaţi de seamă, fii duhvniceşti ai comunităţii, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase din localitate şi împrejurimi.
În cuvântul său de învăţătură Chiriarhul a precizat: „Fiecare dintre noi suntem neliniştiţi, suntem nemulţumiţi indiferent dacă ar fi sau nu criză în această ţară sau în această lume. Avem nemulţumiri sufleteşti, avem neîmpliniri, ne simţim marginalizaţi, câteodată suntem certaţi cu noi înşine şi căutăm altceva, mai mult decât ne poate oferi această lume şi această viaţă. Tânărul din evanghelia de astăzi era bogat, dar nu îl mulţumeau bogăţiile şi toate celelalte pe care i le-a oferit familia şi viaţa, şi totuşi atunci când Mântuitorul i-a dat acest sfat: să vândă tot ce are, să împartă săracilor şi să-I urmeze, el a căzut pe gânduri, s-a întristat şi a plecat din faţa Mântuitorului. Apoi Mântuitorul s-a întors către ucenicii Săi şi le-a spus: cât de greu va intra un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu, mai degrabă va intra cămila prin urechile acului decât un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi atunci Apostolii s-au întrebat între ei, şi L-au întrebat şi pe Iisus: Doamne, dar cine poate să se mântuiască? Atunci Mântuitorul concluzionează şi le spune Apostolilor li ne spune şi nouă tuturor: ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Prin acest cuvânt al Mântuitorului Iisus Hristos înţelegem că mântuirea este un dar şi o condiţie esenţială a mântuirii este harul Sfântului Duh care completează credinţa şi faptele noastre cele bune, prin urmare mântuirea este un dar al lui Dumnezeu pentru cei credincioşi şi pentru cei care şi-au adunat fapte bune”.
Prima atestare documentară a unei biserici ortodoxe în localitatea Ezeriş datează din 15 ianuarie 1757. Din documentele vremii se cunoaşte faptul că exista o bisericuţă de lemn, ridicată în anul 1742, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, bisericuţă care a ars în întregime în anul 1788 împreună cu satul în urma unei invazii turceşti. Între anii 1798-1801 credincioşii ridică o biserică de zid cu hramul „Adormirea Maicii Domnului. Pictura a fost realizată de Teodor Gherdanovici din Lugoj, după zidire, iar mai târziu de Filip Matei din Bocşa. Biserica a fost sfinţită în anul 1802 de către episcopul Iosif Ioanovici de Şacabent. Între anii 1972-1972, datorită stării avansate de degradare, este refăcută pictura de către Elvira Dăscălescu din Bucureşti. Tot atunci au fost realizate uşile de la altar, cele împărăteşti şi cele diaconeşti, din stejar sculptat. La data de 23 septembrie 1973 Î.P.S. Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, a binecuvântat pictura din interiorul bisericii. De-a lungul timpului biserica a suferit numeroase lucrări de înnoire şi înfrumuseţare, ea rămâne o biserică reprezentativă pentru Eparhia Caransebeşului.
La final Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a acordat domnului primar Rusu Ioan, precum şi membrilor consiliului parohial, dar şi tuturor credincioşilor care s-au implicat în lucrările de înnoire şi înfrumuseţare a bisericii parohiale, acte de cinstire. Chiriarhul a sfinţit apoi şi noul sediu al bibliotecii parohiale, acesta a fost amenjat prin grija părintelui paroh Ion Daniel Preda în colaborare cu membrii consiliului parohial.