În Duminica a XXIV a după Rusalii şi la praznicul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului va târnosi două biserici
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a XXIV a după Rusalii şi la praznicul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului va târnosi biserica schitului „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi biserica parohiei „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” Berzasca din protopopiatul Oraviţa.
După oficierea celor două târnosiri de biserică în cele două zile de praznic, Ierarhul va săvârşi Sf. Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi printre care şi părintele Ion Văran, protopopul Oraviţei.
Dacă biserica schitului Gornea este ridicată din temelie, biserica parohiei Berzasca, deşi este monument istoric nu a fost târnosită niciodată, iar odată cu renovarea exteriorului şi restaurarea picturii va primi şi sfintele moaşte în sfântul jertfelnic.