Teopoesis – semnul de foc al Mariei

Autor: Pr. dr. Nichifor Tănase

În seara zilei de 12 august, cu binecuvântarea PS Sale, părintelui nostru episcop, Lucian, Biroul de cateheză al episcopiei Caransebeşului în colaborare cu librăria reşiţeană „Semn de carte” a organizat un recital de muzică şi poezie religioasă sub titlul: „Teopoesis – Semnul de foc al Mariei”.

Evenimentul este parte a proiectului „Sinopticii” iniţiat de Episcopia Caransebeşului şi desfăşurat şi în alte parohii din cadrul episcopiei noastre. Au participat 25 de copii din parohiile reşiţene: Reşiţa Montană, Câlnic, Ţerova şi Moniom şi grupul vocal Câlniceana condus de prof. Ana Jura. În timpul expunerilor lirice participanţii - preoţi, invitaţi, părinţi şi copii - au putut admira şi expoziţia de icoane pe sticlă realizate de copiii cercului de pictură al parohiei Reşiţa Montană.

Fecioarei Maria – semn, simbol al Cuvântului: Maica Tăcerii care face loc în sine Cuvântului – toate lucrurile i se cuvin îndoit, adică şi în realitate şi în simbol. A fost un prilej, oferit şi de marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, în care care ne-am propus să respectăm poruncile divine. A cincea poruncă cere să cinsteşti pe Tatăl tău şi pe Mama ta. Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maria, este Maica în care, prin Botez, noi am primit o a doua naştere şi pe care azi o cinstim.

Paul Claudel arată că prin al doilea cuvânt de pe cruce: „Mamă iată fiul tău!”, „ne este furnizată în chip efectiv şi eficace o mamă, între noi şi ea este stabilită o relaţie maternă, ...adică cineva este cu noi”, „...sămânţa (învăţăturii,n.n.) lui Hristos depusă în noi nu încetează să nască şi să crească”. Ea este şi Maica Bunului Sfat, cea al cărei cel mai de seamnă cuvânt către noi este: „Faceţi orice vă va spune El”. În marea-i pricepere ştie clipele prielnice, are ochii scrutători ai femeii mereu atente la împrejurări. Maica Fecioară are rolul de mijlocitoare şi negociatoare între două lumi şi este cea care ne-a adus hrana euharistică. Ea gustă când din Dumnezeu, când din sufletul nostru transformat de har.
Vasile Andru în lucrarea sa „În căutarea raiului promis” analizează fenomenul mistic, contemplativ al grupului contemplativ de la mânăstirea Antim din anii 50 numit „Rugul Aprins”. El vorbeşte aici despre „tragismul căilor paralele”, adică faptul că înţelepciunea religioasă şi cea laică au evoluat, în secole, pe căi paralele şi autonome, ele n-au conlucrat, dimpotrivă, s-au ignorat reciproc ori au polemizat. Azi se privesc cu trufie, indiferenţă sau mefienţă. Rugul aprins este primul grup de monahi şi filosofi întâlnit sub semnul Fecioarei Maria şi al poeziei, deoarece poetul Sandu Tudor a avut iniţiativă întâlnirilor ascetice în biblioteca de la Antim începând cu anul 1943. Rugăciunea inimii avea să fie raţiunea ultimă a acestui grup cu caracter iniţiatic – mutarea minţii de la veacul acesta, schimbare lăuntrică, un „salt de la informaţional la revelaţional”.

Semnificaţia biblică a denumirii e preluată din episodul Facerii, când Moise a vorbit cu Dumnezeu într-un rug aprins, flăcările simbolizând logosul divin arzător, iar în raport cu Maica Domnului, rugul simbolizează întruparea Fiului lui Dumnezeu. Din mişcarea neo-isihastă de la Antim au făcut parte: Vasile Voiculescu, Ion Barbu, Olga Greceanu, Andrei Scrima, Antonie Plămădeală, Adrian Făgeţeanu, Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Benedict Ghiuş.

Sandu (Daniil/Agaton) Tudor este creatorul unui imn acatist al Maicii Domnului „La rugul aprins”: „Cununa laudelor o ai pentru aceasta Preacurată/fiindcă în tine doar, ca niciodată/inima omului/cu inima Domnului/au bătut şi bat laolată”.

Teo-poesis este şi raţiunea datorică căreia titulatura de „Teo-logul” au primit-o numai trei sfinţi, şi anume cei care şi-au exprimat experienţele mistice prin intermediul imnelor, cântărilor.

Cel dintâi este Sf. Ioan Teologul şi Evaghelistul, Teologul iubirii lui Dumnezeu Sfântul Ioan a fost fiul Salomeei mironosiţa şi al lui Zevedei, un pescar. În Evanghelia sa, el se prezintă ca fiind "ucenicul prea iubit al lui Iisus" mai degrabă decât cu numele. El a fost cel mai tânăr din cei Doisprezece Apostoli şi foarte apropiat Domnului. Această apropiere este adesea reprezentată în icoanele cu Cina cea de taină, unde Sfântul Ioan se sprijină pe pieptul Mântuitorului. Sfântul Ioan a fost exilat în insula Patmos de către Împăratul Domiţian între anii 90-95 d.H. şi acolo a avut revelaţia Cărţii Apocalipsei. Când avea peste o sută de ani, Sfântul Ioan a luat şapte ucenici în afara Efesului şi i-a pus să sape un mormânt în formă de cruce. Apoi, Sfântul Ioan s-a aşezat în mormânt şi ucenicii l-au îngropat acolo de viu. Mai târziu, când mormântul său a fost deschis, trupul Sfântului Ioan nu mai era acolo. În fiecare an în 8 mai, din mormântul său se ridică un praf cu care bolnavii de diferite boli se vindecă.

Al doilea sfânt părinte este Grigorie Teologul (330-390), capadocianul teolog al Treimii. A fost legat de Sf. Vasile cel Mare cu o puternică prietenie, studiind împreună la aceleaşi şcoli şi însuşindu-şi, ca şi acesta, o vastă cultură. Sinoadele III şi IV ecumenice i-au atribuit titulatura de „Teologul“ pentru competenţa cu care a aprofundat şi a formulat dogma ortodoxă despre Dumnezeu şi Sfânta Treime, folosind „metoda“ îmbinării elementelor Revelaţiei şi Tradiţiei, cu idei şi demonstraţii filozofice, doctrină cuprinsă în numeroase scrieri şi în ciclul de „Cuvântări teologice“.De la el a rămas şi o valoroasă operă poetică cu conţinut moral-dogmatic (poeme teologice, poeme istorice etc), aproximativ 507 poezii, unele cu caracter autobiografic. Sf. Grigorie de Nazianz — Teologul — a rămas în literatura patristică un mare scriitor şi creatorul poeziei creştine.

Ultimul dintre cel trei sfinţi ce poartă numele de „Teologul” este Sf. Simeon Noul Teolog (949-1022), teologul luminii. Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecțiunii duhovnicești și lupta cu patimile și gândurile rele. Sf. Simeon era și un poet creștin, scriind "Imnuri despre iubirea divină", în jur de 70 de poezii cu semnificație religioasă profundă. Învățăturile neprețuite ale Sf. Simeon despre misterele rugăciunii minții și despre lupta duhovnicească i-au adus numele de "Noul Teolog."

În noaptea profundă care ne înconjoară ea este lampa viziunii şi a credinţei, din care uleiul nu lipseşte niciodată. Textele sacre o înfăţişează dinaintea porţilor cetăţii, stând în prag, ca o Grabnic Ajutătoare şi Rugătoare.

Stupul, coralul, complexele celulare – aici comuniunea este esenţialul iar individul nu este decât o părticică integrantă, care rupt de ea ar pieri. Tot astfel şi în Biserică – totul e una cu noi, suntem totodată revelaţi şi ascunşi.