Tinerețe prin rugăciune

Tinerețe prin rugăciune

Album foto
Reuniți în numele bucuriei de a trăi în libertarea lui Hristos, tineri de pe întreg cuprinsul Eparhiei Caransebeșului s-au aflat împreună luni, 2 octombrie, la Biserica „Schimbarea la Față” din Govândari-Reșița
Autor: Anita Radics
Reuniți în numele bucuriei de a trăi în libertarea lui Hristos, tineri de pe întreg cuprinsul Eparhiei Caransebeșului s-au aflat împreună luni, 2 octombrie, la Biserica „Schimbarea la Față” din Govândari-Reșița, unde au înălțat rugăciuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în mijlocul tuturor credincioșilor sosiți la închinare.

La orele serii, cu prilejul sărbătoririi primirii Cinstitului Brâu al Maicii Domnului în Episcopia Caransebeșului, venit de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, precum și a Sfintelor Moaște a Sf. Apostol Luca, numeroși tineri, membrii ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, s-au bucurat de acest praznic, unindu-se în taina rugăciunii prin cântarea Paraclisului Maicii Domnului, spre a cere întărire, luminare, ocrotire și dragoste pe drumul Adevărului pe care au pornit. Alături de preoții coordonatori și sprijinitori ai tinerilor ATOR-iști, părintele inspector Mihai Ciucur, părintele inspector Nicolae Chiosa, părintele Sorin Bușoi și alți preoți însoțitori, rugători înaintea Cinstitului Brâu au fost tineri de toate vârstele, sosiți de aproape sau de departe și care, împreună cu ATOR-iștii, au dat răspunsurile la strană.

În aceeași zi, la demisolul Bisericii „Schimbarea la Față” din Govândari-Reșița a avut loc Reuniunea Lunară a Delegațiilor Filialelor ATOR Banatul de Munte, întâlnire de lucru repusă în practică la începutul acestei toamne, ce are ca scop analizarea și supravegherea activităților asociației la nivelul fiecărei filiale și la nivel județean, oferirea de sprijin, sporirea activităților și făurirea de noi proiecte pentru viitor. În cadrul întâlnirii, principalele puncte de discuție ale tinerilor reprezentanți, veniți de pe întreg cuprinsul județului Caraș-Severin, au vizat, în primul rând, prezentarea situației fiecărei filiale în ceea ce privește desfășurarea campaniei umanitare „Ghiozdanul cu bucurii”, care a ajuns în ultima săptămână de activitate.

Un alt punct important l-a constituit implicarea tinerilor ATOR-iști ca membrii voluntari în promovarea și susținerea Referendumului pentru modificarea Constituției, ce va avea loc în această toamnă. Pentru acest lucru, invitat al întâlnirii a fost doamna prof. univ. dr. Lavinia Popp, președinte al Coaliției Pentru Familie filiala Caraș-Severin, care i-a informat și le-a explicat tinerilor importanța implicării lor în promovarea acestui Referendum, ce presupune el și ce urmărește cu exactitate a modifica și a aduce, până la urmă, la normal, în țara noastră.

De asemenea, alte puncte aflate pe ordinea de zi a reuniunii au vizat reluarea activității corului ATOR Banatul de Munte, precum și posibilitatea organizării celei de-a doua ediții a campaniei de donare de sânge „Împreună dăruim viață”, în această toamnă, modul de implicare al tinerilor în această activitate și promovarea ei.

Prin organizarea acestei reuniuni a Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte în aceeași zi cu închinarea la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, adus la Reșița, s-a dorit a le arăta și creiona tinerilor faptul că în orice activitate desfășurată, Lumina lui Hristos trebuie să fie nelipsită din mijlocul lor, pentru că doar astfel roadele bucuriei vor continua să apară, prin binecuvântarea lui Dumnezeu care este peste toată lucrarea și o sfințește.

Data: 2 octombrie 2017 • Vizualizări: 1173