Tineri ATOR-iști almăjeni, pelerini în județul Mehedinți

Tineri ATOR-iști almăjeni, pelerini în județul Mehedinți
Tineri din Valea Almăjului, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Banatul de Munte, au participat luni, 22 mai, la un pelerinaj în județul Mehedinți
Autor: Pr. dr. Petrică Zamela
Luni, 22 mai 2017, tinerii almăjeni, membri ai ATOR-ului, alături de coordonatorul lor, părintele prof. Petrică Zamela, au mers într-un pelerinaj de suflet în județul Mehedinți, unde au avut harul de a-L descoperi pe Dumnezeu atât în lăcașurile de cult vizitate, cât și în natură, în oameni și în activitățile desfășurate pe parcursul itinerariului.

La orele dimineții, a fost vizitată catedrala din Drobeta Turnu Severin, apoi grupul a fost primit la Episcopia Severinului cu multă căldură de către Preasfințitul Părinte Nicodim, care i-a binecuvântat pe tineri, oferindu-le iconițe, o gustare, dar mai ales un bogat cuvânt de învățătură. După masă, a fost vizitată mănăstirea Sfânta Ana de la Orșova, pelerinajul încheindu-se cu o croazieră cu vaporul pe Dunăre, până la mănăstirea Mraconia.

Pelerinajul face parte dintr-o serie de activități cuprinse într-un program pentru tineri denumit „Tânăr creștin ortodox astăzi – la fel și totuși diferit”, derulat la nivelul filialei ATOR Valea Almăjului, susținut de către Așezământul monahal-social „Țara Almăjului” Bozovici, liceul din localitate și Primăria Comunei Bozovici, program ce are ca obiective motivarea și implicarea tinerilor în misiunea Bisericii în societatea de astăzi și cuprinde diferite acțiuni, precum rugăciune, întrevederi, conferințe, discuții, pelerinaje.

Bucuria comuniunii tinerești, binecuvântarea și harul primit au făcut ca acest pelerinaj să își atingă scopul propus, aducând tinerii mai aproape de Dumnezeu și redescoperindu-le astfel că Dumnezeu este Creator al frumosului, prin întâlnirea cu El în natură.

Data: 24 mai 2017 • Vizualizări: 1033