Tinerii de la Centrele de tineret din Oravița au participat la Târgul de Toamnă organizat în orașul lor, în perioada 15-16 Octombrie 2016
Autor: Simona-Ionela Moldovan
Timp de două zile, orăvițenii au cules roadele toamnei, în cadrul celei de-a cincea ediții a Târgului de Toamnă, organizat de către Primăria orașului Oravița în colaborare cu Camera Agricolă a județului nostru.
În deschiderea evenimentului, Primăria, a organizat un concurs pe teme culinare , intitulat „Cea mai bună mâncare bănățeană”. La acest concurs, alături de reprezentanții școlilor din oraș, au participat și cele două centre de tineret din Oravița:
Centrul de tineret de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” și
Centrul de tineret „Sf. M. Mc. Ecaterina”. Pentru a participa la acest concurs, ne-am bucurat de sprijinul părinților, deoarece mamele copiilor au fost cele care au pregătit bucatele tradiționale, ajutându-i pe cei mici să le comercializeze.
La fel ca și anul trecut, tinerii de la
Centrul de tineret „Sf. M. Mc. Ecaterina”, au acceptat cu bucurie și entuziasm invitația de a participa la acest eveniment și de a-și expune spre vânzare diversele obiecte realizate în cadrul activităților desfășurate la Centru. Și de acestă dată, munca lor a fost admirată și apreciată de foarte mulți oameni, având astfel împlinirea că nu au muncit în zadar. Participarea la evenimente de acest fel este un bun prilej de a ne face cunoscută activitatea în comunitate.
Anul acesta, reprezentanții ATOR Banatul de Munte, asociație nou înființată în Episcopia noastră, s-au alăturat tinerilor orăvițeni la Târgul de Toamnă, unde au organizat un stand cu diverse obiecte pe care le-au comercializat cu scopul de a sprijini activitatea și proiectele acestei asociații.
Iată că, toamna, anotimpul roadelor și al muncii a devenit anotimpul bucuriei !