O delegaţie a Episcopiei Caransebeşului formată dintr-un grup de tineri implicaţi şi responsabili în ceea ce priveşte viaţa bisericească şi activitatea cu tineretul au participat la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea
Autor: Departamentul de tineret
Cel mai așteptat eveniment al anului, dedicat tinerilor ortodocşi din întreaga lume, a fost încheiat duminică în ropote de aplauze şi bucurie duhovnicească de către toţi cei 2.500 de tineri aflaţi în comuniune la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea, desfăşurată în perioada 1 – 4 septembrie în capitala ţării noastre. Evenimentul a fost unul memorabil și unic datorită faptului că delegaţiile de tineri ortodocşi de pretutindeni s-au reunit într-un singur loc în Numele Ortodoxiei, timp de patru zile, dar şi graţie desfăşurării activităţilor şi evenimentelor rânduite într-un mod specific tinereţii.
Prezentă la această întâlnire specială a fost şi o delegaţie a Episcopiei Caransebeşului formată dintr-un grup de tineri implicaţi şi responsabili în ceea ce priveşte viaţa bisericească şi activitatea cu tineretul de pe întreg cuprinsul Eparhiei. Înveşmântaţi în portul popular specific Banatului de Munte, tinerii ortodocşi cărăşeni au purtat cu ei în stoliţa României tradiţia, cântecul, jocul şi veselia proprie regiunii, remarcându-se într-un mod plăcut prin atitudinea de bănăţeni conservatori ai valorilor româneşti şi creştineşti.
După deschiderea oficială a Întâlnirii, celebrată pe Dealul Patriarhiei în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a altor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, unde au fost prezentate delegaţiile de tineri provenite din fiecare ţară, zilele care au urmat au adus un aport semnificativ la viaţa de viitori buni creştini a tinerilor, prin modul în care au fost selectate obiectivele fiecărei zile şi impactul acestora.
Organizarea discuţiilor pe grupe mici de tineri în care au fost dezbătute diferite subiecte de actualitate, dar care ameninţă, de asemenea, neîndoios generaţiile viitoare, a fost unul dintre punctele de atracție pentru tineri, care au identificat situaţii familiare lor în fiecare dintre subiectele dezbătute, împărtăşind şi gustând experienţele şi soluţiile prezentate din perspectiva fiecăruia în sălile de clasă. Scopul şi urmările benefice ale acestei activităţi au fost oferirea unui cadru ideal în care tinerii proveniţi din diferite zone au avut ocazia de a se cunoaşte şi de a comunica, dar şi conştientizarea adevăratelor probleme cu care societatea zilelor noastre se confruntă, precum şi încercarea identificării unor modalităţi de prevenire sau chiar soluţionare a acestora.
Vizitarea obiectivelor de referinţă ale Bucureştiului au fost momente caracterizate de spontaneitatea şi de dorinţa tinerilor de a impune locului frumuseţea regiunii de provenienţă, prin intonarea pe tot parcursul traseului de cântece folclorice, religioase şi patriotice. Datorită posibilităţii de a alege dintr-o ofertă variată de propuneri, delegaţiile ghidate de voluntari au parcurs trasee notabile între obiective precum: Muzeul Satului, Muzeul Antipa, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, şantierul Catedralei Mântuirii Neamului, dar şi alte atracţii turistice preferate de tineri.
În ceea ce privește încheierea serii de vineri 3 septembrie, aceasta a fost pusă într-o remarcabilă lumină prin participarea tuturor la două evenimente deosebite ale acestei întâlniri. Primul a fost conferinţa cu tema „Hristos – bucuria Vieţii”, susţinută la Sala Palatului de către bine cunoscuta Liana Stanciu, alături de părintele diacon Sorin Mihalache. În prima parte a conferinţei, cei doi invitaţi au transmis tinerilor cuvinte marcante, cu un puternic mesaj duhovnicesc despre ceea ce înseamnă trăirea şi păstrarea unei vieţi cu şi în Hristos, îndeosebi în mediul contemporan în care ne mişcăm. Au fost adresate tinerilor, de asemenea, îndemnuri referitoare la viaţa adolescentină şi le-au fost expuse situaţii, experienţe şi adevăruri încurajatoare şi motivaţionale despre exemple de generalităţi specifice vârstei tinereţii. În cea de a doua parte a conferinţei, tinerii au avut posibilitatea de a adresa, în scris, mesaje anonime prin care şi-au exprimat întrebările şi curiozităţile lor, ale căror răspunsuri au fost date de înşişi cei doi invitaţi conferenţiari.
Cel de al doilea eveniment important a fost Procesiunea luminilor unde tinerii au purtat în mâini steagurile ţărilor, ale eparhiilor, dar şi candele aprinse pentru a forma un contur luminos procesiunii. Parcurgerea întregului traseu dintre Sala Palatului şi Dealul Patriarhiei, unde au fost înălţate, mai apoi, rugăciunile de seară, a fost încărcată de emoţii prin scandarea diferitelor sintagme puternice, susţinătoare şi apărătoare ale Credinţei Ortodoxe, precum: „Hristos în mijlocul nostru!/Este şi va fi!; Ortodoxia salvează România!”, dar şi prin intonarea numeroaselor cântece religioase şi patriotice.
Un alt moment aşteptat de toţi tinerii a fost concertul organizat în parcul IOR, unde îndrăgiţii artişti: Smiley, Elena Gheorghe şi trupa Bere Gratis au instalat între tineri o atmosferă plăcută, decentă, iar la final au transmis tuturor cuvinte prin care i-au încurajat pe cei prezenţi să îşi apere şi să păstreze credinţa, demonstrându-le astfel tinerilor că unii dintre marii artişti români ai momentului pot fi admiraţi şi din acest punct de vedere: pentru că apără şi rămân ancoraţi în credinţa strămoşească.
Ultimul eveniment important al acestei întâlniri l-a constituit Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Momentul a fost unul înălţător şi plin de însemnătate datorită faptului că toţi cei prezenţi au avut şansa istorică de a participa la prima Sfântă Liturghie oficiată la Catedrala Mântuirii Neamului, mai exact pe un spaţiu special amenajat în proximitatea Catedralei. La vremea cuvenită, cei pregătiţi s-au putut împărtăşi atât cu Sfintele Taine, cât şi din cuvântul de învăţătură al Preafericitului, urmând ca mai apoi să se desfăşoare festivitatea de încheiere a Întâlnirii, unde au fost rostite cuvinte de felicitare şi de mulţumire. Tot atunci a fost predată „ştafeta” Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi reprezentantului delegaţiei din Iaşi, unde va fi găzduit, în 2017, cel mai mare eveniment dedicat tinerilor ortodocşi, şi anume o a patra ediţie a întâlnirii acestora.
Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea a fost un eveniment de mare impact prin întreaga sa desfăşurare. Unul dintre marile şi importantele roluri considerăm că a fost acela de a-i motiva pe tineri să îşi construiască un viitor nedesprins de Dreapta Credinţă, conservator al adevăratelor valori creştine şi morale. Roadele acestor întâlniri mult aşteptate se vor reflecta în timp în atitudinea de viitori buni creştini patrioţi a tinerilor care au avut privilegiul de a se umple de Hristos în cele patru zile de comuniune. Îndemnul tuturor ar fi ca emoţia să nu fie uitată. Ci alimentată de gândul şi siguranţa celor care vor construi, că Hristos va fi pretutindeni în mijlocul nostru.