Tineri din Episcopia Caransebeșului prezenţi la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa

Tineri din Episcopia Caransebeșului prezenţi la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa

Album foto
Printre cei peste 6.000 de tineri veniţi din Europa şi din alte ţări ale lumii, reuniţi într-o singură credinţă în „Capitala Europeană a tineretului Ortodox 2015 – Cluj”, un număr însemnant de 100 de credincioşi, elevi şi studenţi merituoşi, activi în viaţa bisericească a Eparhiei noastre, au avut prilejul de a lua parte anul acesta la cele 4 zile de rugăciune şi de comuniune religioasă
Autor: Anita Radics
Un prim impact resimţit de către toţi tinerii noştri a fost întâlnirea cu emoţia solidarităţii şi a siguranţei, care i-a întâmpinat încă din primele momente la vederea celorlalţi semeni ai lor.

Întregul eveniment a debutat în prima zi cu deschiderea oficială a întâlnirii în faţa Catedralei Mitropoltane, prezentarea delegaţiilor eparhiale şi rugăciunea de seară. Tinerii s-au bucurat de asemenea de prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a adresat tinerilor, preoţilor însoţitori şi organizatorilor acestui eveniment, mesaje de încurajare şi de binecuvântare pentru zilele ce aveau să urmeze. Spre seară, muzica trupei cea mult aşteptată, Holograf, i-a reunit pe toţi cei 6.000 de participanţi pentru a doua oară într-o zi, umplând Piaţa Unirii cu strigăte entuziaste şi aclamaţii.

În ce-a de-a doua zi, tinerii au putut lua parte la un program larg de activităţi. Precedate de rugăciunile de dimineaţă din faţa Catedralei Mitropolitane, dezbaterile pe grupuri, abordările diferitelor subiecte de actualitate, au fost atracţia tinerilor care au ocupat aproximativ 9 licee de renume din oraşul Cluj, inclus fiind şi Seminarul Teologic Ortodox. În cele ce au urmat, tinerii au avut de ales dintr-o listă cu propuneri de activităţi sau de vizitare a obiectivelor turistice din istoricescul oraş: vizitarea diferitelor muzee clujene, vizitarea obiectivelor clujene (Cetăţuia, Cetatea Clujulu, Edificiul din Piatră Roman şi alte obiective istorice şi religioase de referinţă). Alte activităţi pe care tinerii nu le-au scăpat din vedere au fost activtăţile ecologice, workshop-urile tematice stradale, spectacolul de muzică folk sau spectacolul de teatru interactiv cu scenete pregătite de tineri.

Evenimentul care a marcat finalul reuşit al celei de-a doua zile a fost conferinţa susţinută de Arhimandritul Zaharia Zaharou din Essex, pe tema „Relaţiile interpersonale în lumina relaţiei noastre cu Dumnezeu”. Avându-i în mijlocul lor pe ierarhii prezenţi la acest eveniment, tinerii au umplut Sala Polivalentă în aflarea cuvintelor de folos ale invitatului conferenţiar.

Ziua de duminică şi totodată cea de-a treia din progamul întâlnirii, a început cu Liturghia solemnă din faţa Catedralei Mitropolitane, săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor mare de arhierei şi preoţi. În cadrul Sfintei Liturghii, mulţi dintre tinerii credincioşi s-au pregătit cum se cuvine pentru a primi Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos.

O frumoasă activitate din programul acestei zile a fost întâlnirea tinerilor în Parcul Central şi interacţiunile dintre ei. Tinerii Eparhiei noastre, cei mai mândri de rădăcinile lor bănăţene, au organizat înainte de procesiune un mic concert de cântece şi dansuri folclorice bănăţene, arătând tuturor celor de faţă frumuseţea tradiţiilor regiunii de frunte.

Ceea ce a marcat apogeul Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi a fost cu adevărat Procesiunea Tinereţii din Parcul Mare spre Catedrala Mitropolitană. Pe tot parcursul procesiunii, tinerii, unii îmbrăcaţi în porturi populare specifice fiecărei regiuni, au intonat cântece religioase şi patriotice şi au strigat în mijlocul tuturor celor veniţi să-i vadă „Hristos în mijlocul nostru! / Este şi va fi!”. Aceste fapte de pioşenie au exteriorizat emoţiile tinerilor, mândria lor pentru ceea ce sunt, dar mai ales râvna cu care sunt dispuse braţele tinerei generaţii să poarte religia noastră strămoşească. „Reuniunea aceasta mi-a arătat că tânara generaţie este în speranţă, a arătat tuturor că putem fi altfel. Am fost 6.000 de tineri adunaţi în numele Domnului, susţinând Ortodoxia. După aceste 4 zile minunate, binecuvântate de Dumnezeu, sper că putem fi un exemplu pentru generaţia noastră, ca pe viitor să ne reunim împreună, cu Dumnezeu în suflet şi să le arătam celorlalţi că există altă cale: aceea a luminii.” (mărturie, Diana Purea, 18 ani).

Cea de-a patra zi şi totodată ultima, i-a adunat în Sala Sporturilor pe toţi tinerii, preoţii, organizatorii şi voluntarii, pentru a asculta şi a-şi împărtăşi ultimele cuvinte ale acestei întâlniri de suflet. Cuvintele de rămas bun ale Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, gazda acestei întâlniri, au înduioşat fiecare suflet ce şi-a regăsit liniştea în aceste 4 zile „...iar acum că plecaţi, Clujul va rămâne mai pustiu”.

Cu siguranţă cele 4 zile de comuniune au însemnat o mişcare puternică a tineretului spre realitatea credinţei manifestată în fiecare din noi. Amintirile, mărturiile legate de acest mare eveniment nu au întârziat să apară, în toate regăsindu-se aceeaşi cantitate puternică de emoţie. A însemnat mult să ne putem număra printre mulţimea tinerilor care-şi mărturisesc cu tărie dreapta credinţă, ceea ce ne-a determinat să credem într-un viitor luminat al României şi al Europei şi să conştientizăm că acesta depinde de noi, de tânăra generaţie care acum se formează, prin noi.

Data: 10 septembrie 2015 • Vizualizări: 1003