În pregătirea celei de a X-a întâlniri Gen Fest, tineri romano-catolici din episcopiile din Pesaro, Fano și Urbino din estul Italiei, au fost prezenţi la Reşiţa
Autor: Pr. Petru Berbentia
Începând din 31 august şi până în 2 septembrie, la Budapesta se va desfăşura „Gen Fest”- o întâlnire a aproximativ douăsprezece mii de tineri din Europa. Aflat la cea de a 10-a ediţie, Gen Fest se desfăşoară sub sloganul “Let’s bridge!”, sugerând ideea de unitate, de a construi un “pod” între oameni, punţi şi legături stabile.
Între tinerii prezenţi la această manifestare vor fi şi tineri ortodocşi din Reşiţa care, împreună cu tineri catolici români şi italieni, vor încerca să demonstreze că Mântuitorul Iisus Hristos a venit pentru toţi. În pregătirea acestei întâlniri, tineri romano-catolici din episcopiile din Pesaro, Fano și Urbino din estul Italiei, au fost prezenţi la Reşiţa, fiind însoţiţi de Preotul Giorgio Paolini de la parohia Borgo Santa Maria. Prezenţa lor se datorează legăturilor durabile ce există între Episcopia Caransebeşului şi Episcopiile din oraşele mai sus amintite, legături binecuvântate de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Vizita în România este o continuare a întâlnirii ce s-a desfăşurat la începutul lunii august la Centrul ecumenic de tineret „Ioan Paul II” din Loreto, unde au participat şi tineri reşiţeni, coordonaţi de Preotul Nicolae Chiosa.
În programul de pregătire a întâlnirii de la Budapesta, tinerii catolicii şi însoţitorii lor ortodocşi au fost prezenţi la prăznuirea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezăorul, în biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa. Preotul paroh Petru Berbentia, precum şi preoţii slujitori Romulus Şandru şi Mihai Ţunea au săvârşit Sfânta Liturghie, iar tinerii şi îndrumătorii lor au asistat din strană, primind explicaţiile necesare pentru a înţelege ritualul ortodox. După otpustul Sfintei Liturghii, Pr. Petru Berbentia a explicat credincioşilor prezenţi motivele vizitei delegaţiei italiene, iar Pr. Giorgio Paolini a transmis un cuvânt de salut prietenilor din Pesaro.