În această după-amiază a avut loc la catedrala episcopală „învierea Domnului” din Caransebeş tradiţionala manifestare „Alaiul colindătorilor”
Autor: Serviciul Cultural
În această după-amiază a avut loc la catedrala episcopală „învierea Domnului” din Caransebeş tradiţionala manifestare „Alaiul colindătorilor”, aflată la a V a ediţie. Nouăsprezece cete de colindători din mai multe zone ale eparhiei au colindat pe cei prezenţi, veniţi în număr mare, în catedrala din Caransebeş.
La manifestare a participat Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de membrii Permanenţei Consiliului Eparhial, chiriarhul oferind daruri tuturor colindătorilor. În fiecare an, această manifestare primeşte amploare, de fiecare dată cetele de colindători fiind tot mai numeroase.
Iniţiatorul manifestării este Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care participă în fiecare an, în duminica dinaintea Naşterii Domnului, la acest alai al colindului românesc, organizat dintru început în memoria eroilor revoluţiei decembriste din anul 1989, în semn de recunoştinţă şi pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru ca bunul colind să răsune în libertate.