În cadrul proiectului „Tineri în Biserică” derulat de Episcopia Caransebeşului, sâmbătă, 11 ianuarie, s-a desfăşurat la Oraviţa o nouă etapă din seria de întâlniri interactive desfăşurate sub deviza „Să ne cunoaştem credinţa”
Autor: Sectorul Social-Misionar
Întâlnirea, la care au participat 15 copii din clasele gimnaziale, coordonaţi de părintele Ionuţ Iulius Guiman, a fost găzduită de sala de conferinţe a parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Oraviţa Montană (sediul fostului protopopiat). A fost, de asemenea, prezentă o delegaţie a Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeşului, condusă de părintele Mihai Ciucur, inspector pentru activităţile cu tineretul.
Prima parte a întâlnirii s-a derulat sub forma unui concurs de cunoştinţe religioase, conceput sub forma unor întrebări tip grilă şi a unui eseu despre Taina Sfintei Împărtăşanii. Au fost vizate aspecte practice ale manifestării credinţei ortodoxe, lucruri pe care orice credincios, indiferent de vârstă, ar trebui să le cunoască. Concursul a avut şi rolul de a desemna participanţii din partea parohiei orăviţene la ediţia a patra a taberei ortodoxe de creaţie „Credinţă şi artă pentru toţi”, care se va desfăşura în perioada 2-8 februarie la Băile Herculane. Primii trei clasaţi în ordinea notelor obţinute, care au primit ca şi recompensă dreptul de a participa la această tabără, sunt: Guiman Ioan Virgilius – locul I, Negru Sebastian – locul II şi Boca Cristiana – locul III.
În cea de-a doua parte, elevii au purtat discuţii interactive cu coordonatorul proiectului, pe teme de interes şi actualitate pentru tânăra generaţie. În acest context, copiii au completat şi o serie de chestionare menite să le cunoască mai bine aşteptările şi problemele specifice vârstei, în cadrul proiectului sociologic „Împreună pentru copiii noştri” implementat de Episcopia Caransebeşului. Scopul acestui proiect este construirea unei strategii optime în misiunea cu tinerii, axată pe nevoile şi aşteptările identificate cu ajutorul chestionarelor şi prin intermediul discuţiilor libere.
La final, după anunţarea câştigătorilor, toţi copiii participanţi au primit premii din partea Episcopiei Caransebeşului constând în icoane, obiecte bisericeşti, dulciuri, precum şi diplome de participare.
Referitor la scopul şi obiectivele întâlnirii, delegatul Centrului Eparhial a menţionat: „Dacă la prima ediţie a proiectului «Tineri în Biserică» desfăşurat la Oraviţa s-a reuşit punerea bazelor Centrului de misiune cu tinerii «Sf. Ecaterina», această ediţie proiectul îşi propune structurarea unui nou nucleu de tineri pe lângă Parohia «Adormirea Maicii Domnului» Oraviţa Montană, mai ales că aici există o infrastructură foarte bună, dar şi o colaborare deosebită între parohie şi Liceul General Dragalina, aflat în vecinătate”.
Următoarea etapă din cadrul proiectului „Tineri în Biserică” va avea loc vineri, 17 ianuarie, la Reşiţa, urmând ca sâmbătă, 25 ianuarie, prima parte a proiectului să se încheie prin festivitatea de premiere a câştigătorilor concursurilor, eveniment care se va desfăşura în Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian care îi va premia pe copiii merituoşi.