Un nou convoi umanitar din Caransebeş, pentru sinistraţii inundaţiilor din Serbia

Un nou convoi umanitar din Caransebeş, pentru sinistraţii inundaţiilor din Serbia

Album foto
Vineri, 25 iulie, Episcopia Caransebeşului, a trimis un nou transport de ajutoare umanitare pentru sinistraţii din Serbia
Autor: Serviciul Prezidial
În urma apelului la rugăciune şi acţiune, lansat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, vineri, 25 iulie, Episcopia Caransebeşului, împreună cu Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului şi cu Episcopia Devei şi Hunedoarei, au trimis un nou transport de ajutoare umanitare pentru sinistraţii din Serbia, afectaţi de inundaţiile produse în cursul lunii mai a anului curent, considerate cele mai grave din ultimul secol.

Amintim că în urmă cu câteva săptămâni, a fost trimis un alt transport de aproximativ 9 tone de alimente neperisabile. Dacă atunci, convoiul a fost direcţionat spre localitatea Paracin, în zona sudică a Serbiei, de această dată ajutoarele au fost preluate la Vârşeţ, de reprezentantul Patriarhiei Ortodoxe Sârbe, Pr. Ognjan Veljanovici.

Delegaţia ortodoxă română a fost condusă, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului de părintele Gabriel Gozman-Pop, consilier social-misionar în eparhia Banatului Montan. „Am reuşit şi astăzi să ducem către fraţii noştri din Serbia, afectaţi de inundaţii, un al doilea transport umanitar, de aproximativ 20 de tone de alimente neperisabile. Dacă primul transport, din luna iunie, a fost făcut exclusiv din donaţiile credincioşilor din eparhia noastră, la acest al doilea transport au contribuit şi credincioşii din alte două eparhii ortodoxe româneşti, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului şi Episcopia Devei şi Hunedoarei. Astfel, ne exprimăm şi noi solidaritatea faţă de credincioşii ortodocşi sârbi, făcând lucrătoare iubirea noastră creştinească”, ne-a declarat părintele consilier Gabriel Gozman-Pop.

Din partea eparhiei Clujului, de colectă s-a ocupat părintele Liciniu Câmpean, consilier social-misionar, care ne-a declarat: „Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului nu a putut rămâne indiferentă la apelul făcut de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, de a fi solidari cu fraţii noştri din Serbia şi la îndemnul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei, am organizat o colectă la nivelul tuturor parohiilor, cu rezultate îmbucurătoare. S-au adunat în general produse alimentare: ulei, zahăr, făină, orez, conserve, apă, dar şi haine, pături şi detergent”.

De asemenea, părintele Dumitru Diniş, consilier în cadrul Sectorului Social-Filantropic şi Misionar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, ne-a declarat: „Prin grija Preasfinţitului Părinte Gurie, eparhia noastră s-a implicat activ în strângerea de ajutoare pentru sinistraţii din Serbia. S-au strâns mai ales produse igienico-sanitare, care iată, prin implicarea Episcopiei Caransebeşului au fost trimise în ţara vecină, grav afectată de inundaţii”.

Inundaţiile din primăvara acestui an, din fostele ţări iugoslave, s-au produs pe fondul ploilor, specialiştii constatând că în numai câteva zile a curs o cantitate de apă cât pentru trei luni. Şuvoaiele au inundat porţiuni mari din Bosnia, Serbia şi Croaţia, fiind evacuate milioane de persoane, alte câteva zeci fiind declarate dispărute, iar ulterior găsite decedate.

Data: 26 iulie 2014 • Vizualizări: 630