Un nou curs de formare profesională la Caransebeș

Un nou curs de formare profesională la Caransebeș
În perioada 25-27 iunie s-a desfășurat în Episcopia Caransebeșului cursul de formare profesională „Managementul Servicilor Social-Filantropice
Autor: Serviciul Prezidial
Pe parcursul a trei zile, 18 cursanți, personal clerical și neclerical din Eparhia Caransebeșului, au primit informații necesare pentru înființarea și funcționarea unor servicii de tip social-filantropic în parohiile și în centrele sociale și de tineret în care își desfășoară activitatea.

„Iată că un nou curs de formare profesională s-a desfășurat în eparhia noastră, curs dedicat activităților social-filantropice pe care le desfășurăm. Intenționăm să formăm o echipă dinamică și activă, o echipă competentă, care să fie capabilă să ofere servicii social-filantropice de calitate, dar să reprezinte și pentru ceilalți lucrători din domeniul social din județul nostru, care nu activează în cadrul Bisericii, un exemplu de profesionalism, dăruire și dragoste creștinescă”, a arătat pr. Gabriel Gozman, consilierul Sectorului Social-Filantropic al Episcopiei Caransebeșului.

La finalul cursului participanții vor putea descrie etapele procesului de oferire de servicii social-filantropice și rezultatele de atins, vor putea realiza o analiză de nevoi și de resurse și vor putea descrie modalități de sprijinire social-filantropică a membrilor comunității în care activează. Un alt obiectiv este legat de identificarea resurselor principale pe care comunitatea le poate pune la dispoziție, respectiv realizarea primului pas prin construirea unui grup de lucru care să se implice în dezvoltarea și susținerea serviciilor și să fie alături de preot.

Cursul „Managementul Servicilor Social-Filantropice” a fost realizat cu ajutorul Federației Filantropia a Patriarhiei Române în cadrul Proiectului FORTE. Acesta se adresează angajaților structurilor din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, personalului clerical și neclerical, precum și angajaților organizațiilor neguvernamentale care au experiență de colaborare sau doresc pe viitor să dezvolte parteneriate sau colaborări cu instituții din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Data: 27 iunie 2013 • Vizualizări: 1494