Un nou lăcaș de cult românesc în Banatul sârbesc

Autor: Pr. Petru Berbentia

În cântecul de bucurie a fanfarei satului, dar şi a corului bisericii ortodoxe române din Sânmihai, Preasfințitul Părinte Daniil Episcopul Daciei Felix a poposit în mijlocul creştinilor din Mesici, fiind întâmpinat de părintele paroh, precum şi de părintele Petru Berbentia din Reşiţa şi preoţi din satele româneşti ale Voievodinei: părintele consilier cultural Emanuel Tapalagă de la Sânmihai, părintele Aurel Străin din Coştei, părintele Gheorghe Dolânga din Râtişor şi Vlaicovăţ,. părintele Ioan Brânzei din Timişoara și părintele Octavian Susa din Voivodinţi şi Panciova.

Pentru început s-a făcut înconjurarea bisericii, pentru slujba îndătinată momentului, s-a binecuvantat construcţia fiind unsă cu Sfântul şi Marele Mir şi stropită cu Agheasmă mare, citindu-se Sfintele Evanghelii şi rugăciunile rânduite. După sfinţirea şi a icoanei-mozaic ce înfăţişează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii noii biserici, s-a intra înlăuntru şi s-a săvârşit pentru prima dată Sfânta Liturghie arhierească. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Cristian Popi din Toracu Mare, care, după ce va primi şi hirotonia în treapta preoţiei, va sluji parohia în care s-a născut.

În cuvântul de învăţătură , Preasfinţitul Daniil a amintit de faptul că la temelia biserricii din Mesici sunt puse trei pietre din locuri istorice ale României, care trebuie să se constituie ca un liant duhovnicesc între românii ce trăiesc de o parte şi de alta a frontierei.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele Petru Berbentia a transmis gândurile bune şi frăţeşti ale Preasfinţitului Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului, amintind de momentul punerii pietrei de temelie, precum şi de legăturile strânse ce există între parohiile noastre din Banatul Montan şi parohiile româneşti din Serbia. Ca o încununare a zilei, creştinii prezenţi au trecut prin Sfântul Altar şi s-au închinat la Sfânta Masă pe care se va săvârşi de acum înainte Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în limba română.

Cu bucurie în suflet pentru momentele trăite cu fraţii din Mesici, părintele Petru Berbentia a subliniat că s-a simţit la fel de român ca acasă, şi că vom păstra legăturile cu toţi cei ce vorbesc în limba vechiilor Cazanii.

Satul Mesici este situat în Voievodina, la puţini kilometri de Vârşeţ, printre dealurile străjuite de vechea cetate numită „Cula de la Vârşeţ”. Localitatea este cunoscută în primul rând prin Mânăstirea sârbească ridicată pe la anul 1225 de călugărul Arsenie Bogdanovici, venit de la mănăstirea athonită Hilandar.

Românii ce trăiesc în Mesici s-au stabilit pe pământurile mânăstirii, iar la 1832 erau acolo 640 de locuitori. Acum, satul mai numără mai puţin de 250 de locuitori, aproape toţi români. Din punct de vedere canonic, Parohia Mesici aparţine acum Episcopiei Ortodoxe Române Dacia Felix, de la Vârşeţ. Până la despărţirea administrativă şi canonică dintre români şi sârbi din 1864, slujbele se săvârşeau în biserica mânăstirii sârbeşti, lucru care nu s-a mai putut după separarea bisericilor. Astfel, românii au rămas fără biserică până în anul 1904, când preotul român Zaharie Laţcu a cumpărat o casă în centrul satului şi a transformat-o în capelă ortodoxă românească, dotând-o şi cu două clopote aşezate în curte.

Capela a fost împodobită în anul 1974 cu un iconostas primit, după ce s-a desfinţat capela românească din Dobriţa, iar în anul 1984 a fost pictată în interior. Dintotdeauna românii şi-au dorit o biserică. Şi visul li s-a împlinit.

În 6 aprilie 2008, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului alături de Preasfinţitul Daniil, Episcopul Daciei Felix, împreună cu mulţi preoţi din Voievodina, Timoc şi Banatul nostru românesc, au pus piatra de temelie pentru prima biserică ortodoxă română din Voivodina ce urma să se construiască după 80 de ani, fiind şi prima biserică românească în Mesici. De construcţia noului locaş de închinare s-a ocupat părintele ic. stavr. Cornel Juica, care este şi parohul acestei comunităţi româneşti. Nu a fost uşor, dar prin ajutorul credincioşilor, a oficialilor sârbi şi români, a fraţilor de credinţă şi limbă, biserica a fost terminată.