Urcuş duhovnicesc la hramul schitului Bogâltin

Urcuş duhovnicesc la hramul schitului Bogâltin

Album foto
La praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, schitul Bogâltin şi-a sărbătorit ocrotitorii
Autor: Serviciul Exarhat
Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească alături de un ales sobor de preoţi şi diaconi în prezenţa unui număr impresionant de credincioşi. Tot cu acest prilej, a fost adusă icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni de la mănăstirea Călugăra pentru ca toţi pelerinii şi închinătorii prezenţi încă din ajun, să se poată închina înaintea acestui tezaur al mănăstirii Călugăra, care prin rugăciune şi credinţă tămăduieşte orice boală şi neputinţă.

Monahi, preoţi şi credincioşi şi-au aşteptat ierarhul la poalele dealului Bogâltinului, de unde au urcat în procesiune spre schit, unde în cadrul Sf. Liturghii cu toţii s-au împărtăşit, împlinind postul Sfinţilor apostoli şi astfel primind Hrana cea tare de la Mântuitorul Hristos, Arhiereul Cel veşnic.

La momentul cuvenit Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a ţinut un bogat cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa şi activitatea celor doi celor doi apostoli prăznuiţi, adevăraţi corifei ai creştinătăţii. La sfârşit Chiriarhul a împărţit anafura şi a dăruit tuturor credincioşilor prezenţi iconiţe spre binecuvântare cu Sf Apostoli Petru şi Pavel.

Schitul Bogâltin este situat într-o zonă foarte pitorească şi izvorăşte din dorinţa credincioşilor de a avea locaş binecuvântat în preajma munţilor Cornerevei unde călugării să se roage neîncetat pentru lume. Piatra de temelie a bisericii s-a pus în anul 1949, construcţia schitului fiind dirijată şi executată de ctitorul Ioan Rădulescu cu sprijinul credincioşilor din Bogâltin, Cornereva şi de pe Valea Almăjului. Târnosirea bisericii s-a făcut în ziua de 8 iulie 1959 de către Mitropolitul Banatului Vasile Lăzărescu.

Viaţa monahală a început prin venirea părintelui Alexie Udrea dar nu a durat prea mult întrucât prin decretul 410 din 1959 schitul a fost desfiinţat şi a trecut în administrarea parohiei Bogâltin. Reparaţii s-au mai făcut 1978 prin purtarea de grijă a protopopului Dimitrie Grama. Viaţa monahală s-a reînodat începând cu slujirea călugărească a părintelui ieromonah Teodosie Şerban. Odată cu reînfiinţarea Episcopiei Caransebeşului în anul 1994 cu binecuvântarea Episcopilor Emilian Birdaş şi Laurenţiu Streza, lucrarea cea mai importantă ctitorindu-se cu osteneala ieromonahului Nectarie Câşlariu.



Data: 29 iunie 2010 • Vizualizări: 1745