Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a făcut o vizită canonică la parohia Pătaş din protopopiatul Băile Herculane
Autor: Serviciul Prezidial
Sute de credincioşi au primit vizita Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, la ceas de seară în parohia Pătaş din protopopiatul Băile Herculane.
După oficierea slujbei de târnosire a bisericii din Borlovenii Vechi, Ierarh, preoţi, credincioşi tineri şi vârstnici, au plecat în procesiune spre localitatea vecină, Pătaş, unde s-a săvârşit slujba de seară de către Întâistătătorul Eparhiei.
Cu acest prilej, Chiriarhul a ţinut şi un cuvânt de învăţătură prin care a pus la sufletul credincioşilor mesajul pericopei evanghelice din Duminica Slăbănogului în care Mântuitorul arată legatura dintre păcat şi boală, precum şi urmările ignorării bolilor sufleteşti care desfigurează în timp chipul şi sufletul bolnavului.
Preasfinţia Sa a ţinut să evidenţieze cu recunoştinţă părintească activitatea părintelui paroh Martin Valuşescu, care de 28 de ani slujeşte biserica din Pătaş, cleric vrednic care a zidit în sufletele credincioşilor şi în ogorul bisericii mărgăritare ale credinţei care fac cinste activităţii pastorale ortodoxe din "Valea Almăjului"
În încheiere, Ierarhul a vizitat casa parohială şi a purtat discuţii cu credincioşii parohiei Pătaş. În seara aceleiaşi zile, Preasfinţia Sa a vizitat parohia Prigor din protpopiatul Băile Herculane, biserica şi casa parohială, purtând discuţii cu preotul paroh şi cu credincioşii din Prigor.