Joi, 29 ianuarie, la sediul Bibliotecii „Tata Oancea” din Bocşa, în Sala Centrului de Tineret Bocşa-Vasiova, a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură „Atelier”
Autor: Gabriela Şerban
Joi, 29 ianuarie, la sediul Bibliotecii „Tata Oancea” din Bocşa, în Sala Centrului de Tineret Bocşa-Vasiova, a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură „Atelier”, purtând semnătura artistului plastic bocşean Viorel Coţoiu.
Evenimentul a debutat cu prezentarea unui film despre artist, realizat în 2008 la sugestia bibliotecii bocşene, de către Vasile Bogdan şi TVR Timişoara. În continuare despre lucrările expuse şi despre artist s-au exprimat criticul Ada D. Cruceanu, pictorul Ion Bobeică, preşedintele UAP Filiala Reşiţa şi ing. Victor Creangă.
Şi de această dată arta lui Viorel Coţoiu s-a bucurat de succes, indiferent de maniera în care a fost realizată. Atât pictura cu tentă religioasă, cât şi cea abstractă au impresionat publicul prezent.
La Bocşa a debutat în 1998 cu o expoziţie personală, organizată la Biblioteca Orăşenească „Tata Oancea”, tablourile lui Viorel creând un impact vizual excepţional. Generos, muncitor, un veritabil artist, Viorel Coţoiu este personalitatea culturală care, în cadrul Centrului de Tineret Vasiova, instruieşte şi îndrumă tinerii pasionaţi de pictură.
Viorel Coţoiu este bocşean, s-a născut la 19 septembrie 1962. Absolvent al Academiei de Arte Timişoara – clasa de pictură a prof. Romul Nuţiu, promoţia 1996. Este un cunoscut pictor de biserici, studiind pictură bisericească cu profesorii Gheorghe Coştiurin, Andrei Răileanu şi Dan Caceu. Este membru titular al Filialei UAP Reşiţa.