Vestea cea bună adusă celor în suferinţă

Vestea cea bună adusă celor în suferinţă
În seara zilei de miercuri, 22 decembrie a.c, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a vizitat Spitalul Municipal de Urgenţă, Caransebeş
Autor: Serviciul prezidial
În seara zilei de miercuri, 22 decembrie a.c, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a vizitat Spitalul Municipal de Urgenţă, Caransebeş.

Aici Preasfinţia Sa a fost întâmpinat de domnul primar Marcel Vela, de domnul director, dr. Gheorghe Borcean, de preotul Luca Popovici, responsabilul cu asistenţa religioasă în acest spital, de protopopul Caransebeşului, pr. Liviu Drăgan.

Programul vizitei a avut ca scop colindarea şi împărţirea de daruri copiilor de la secţia de pediatrie şi chirurgie a Spitalului Municipal de Urgenţă, Caransebeş. Cei internaţi aici au avut parte de un recital de colinde susţinut de corala preoţilor catedralelor episcopale din Caransebeş, fiecare primind câte un dar din partea Episcopiei Caransebeşului, oferit personal de Preasfinţitul Părinte Episcop.

Conducerea spitalului, precum şi toţi ostenitorii de aici au primit daruri din partea Eparhiei, bucurându-se de faptul că în fiecare an, la fiecare eveniment important al spitalului, precum şi în preajma importantelor sărbători creştine, Biserica Ortodoxă prin ostenitorii ei, poartă de grijă şi credincioşilor din spitale, aducându-le mângâiere, binecuvântare şi pace de Domnul Iisus Hristos, născut iarăşi şi iarăşi pentru noi şi pentru a noastră mântuire în peştera din Betleemul Iudeii.

În cuvântul de mângâiere şi învăţătură rostit, Preasfinţitul părinte Episcop Lucian a întărit în credinţă pe toţi cei prezenţi, mărturisind că Dumnezeu vede întotdeauna lacrimile suferinţei şi miluieşte pe toţi cei care cu credinţă se închină Lui.

În încheiere, Ierarhul a citit rugăciuni pentru sănătate celor bolnavi care s-au putut deplasa la capela Spitaului, aflată în curtea instituţiei. În cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş este târnosită încă din anul 2008 o biserică de lemn pentru folosul pacienţilor, dar şi vizitatorilor care cercetează bolnavii din spital.

Data: 23 decembrie 2010 • Vizualizări: 1131