„Viața sfinților” prin ochii copiilor

„Viața sfinților” prin ochii copiilor
Prima ediție a Festivalului de Teatru pentru copii „Viața Sfinților” se va desfășura vineri, 2 iunie, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș
Autor: Roxana Novacovici
Episcopia Caransebeșului, prin Centrul de Voluntariat „Alexandra Florea” și Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, alături de Consiliul Județean Caraș-Severin și Inspectoratul Școlar Caraș-Severin organizează vineri, 2 iunie, începând cu ora 10,00, la Casa de Cultură „George Suru” din municipiul Caransebeș, prima ediție a Festivalului de Teatru pentru copii „Viața sfinților”.

Acest festival are menirea de a aduce copiii mai aproape de exemplul de viețuire al sfinților lui Dumnezeu și de insuflare a unor valori moral-creștine. Pe lângă caracterul religios, festivalul de teatru, care implică un concurs deosebit, are și un caracter educativ, întrucât stimulează spiritul competitiv al copiilor într-o atmosferă de prietenie și într-un context creștin.

Data: 31 mai 2017 • Vizualizări: 800