Miercuri 9 martie, începând cu ora 11.00, cu binecuvântarea PS Lucian al Caransebeşului, la Troiţa din parcul Cărăşana din Centru Civic al municipiului Reşiţa s-a oficiat o slujbă de pomenire a victimelor comunismului
Autor: Serviciul Prezidial
Miercuri 9 martie, începând cu ora 11.00, cu binecuvântarea PS Lucian al Caransebeşului, la Troiţa din parcul Cărăşana din Centru Civic al municipiului Reşiţa s-a oficiat o slujbă de pomenire a victimelor comunismului. Parastasul a fost oficiat de preoţii Rusalin Chincea de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” Reşiţa Română şi Sorin Valentin Popovici de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Câlnic.
La eveniment au participat şi numeroase oficialităţi locale şi judeţene. Între acţiunile anti-sociale ale regimului comunist au avut de suferit şi numeroşi preoţi şi credincioşi ortodocşi sau ai altor culte. Represiunea împotriva Bisericii, confiscarea proprietăţilor bisericeşti şi naţionalizarea multor clădiri aparţinătoare, scoaterea din programul de învăţământ a religiei ca materie de studiu încă din anul 1948, distrugerea patrimoniului istoric şi cultural prin dărâmările după anii 1980 a multor lăcaşe de cult din Bucureşti sau din alte oraşe ale ţării, arestarea câtorva sute de clerici ortodocşi şi ai altor culte pentru diverse sau presupuse activităţi duşmănoase sau potrivnice noii orânduiri sunt câteva din aspectele surprinse cu ocazia acestor manifestări. Însă, în ciuda multor suferinţe îndurate, mulţi slujitori ai altarelor străbune au recunoscut că niciodată n-au avut o viaţă mai curată şi de înaltă trăirea spirituală cum au avut în acele vremuri.
Prezentă la manifestare, doamna Cornelia Loga Fetea, în calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii Comuniste filiala Caraş –Severin a declarat: „Ne-am adunat aici pentru a-i pomeni pe camarazii noştri, fraţii martiri care şi-au sacrificat viaţa în lupta împotriva regimului totalitar îndurând foamea, bătăile, umilinţele, lanţurile grele la picioare, geruri cumplite în închisori precum Aiud, Gherla, Sighet, Piteşti, a celor care au săpat cu lopata la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Acolo s-au cunoscut marile valori, la limita dintre viaţă şi moarte, acolo n-a existat decât o singură etnie, o singură credinţă şi un singur Dumnezeu. Tot ceea ce astăzi s-a câştigat nu este gratis ci cu preţul sănătăţii şi vieţii unor oameni care au trudit până la epuizare sau până la moarte în lagărele şi ocnele comuniste, la Canal sau la stuf. Ei au fost elita României, studenţi, preoţi, ţărani de frunte, intelectuali care au murit în temniţe sau în colonii de muncă forţată. Dumnezeu să-i odihnească în pace şi nu-i vom uita niciodată”. Manifestarea s-a încheiat cu un moment de reculegere şi depunere de coroane.