În Sfânta şi Marea Vineri, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Catedralei Episcopale cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
În Sfânta şi Marea Vineri, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Catedralei Episcopale cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş.
La orele dimineţii, Ierarhul a oficiat, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, slujba Ceasurilor Împărăteşti. Apoi, potrivit tradiţiei Bisericii noastre, după-amiza a săvârşit slujba Vecerniei Mari în cadrul căreia a fost scos în mijlocul bisericii, spre închinare, Sfântul Epitaf, moment liturgic care simbolizează punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos.
La orele serii, în prezenţa unui impresionant număr de credincioşi, Chiriarhul a oficiat slujba Deniei Prohodului, Utrenia Sâmbetei celei Mari, în cadrul căreia au fost cântate cele trei stări ale Prohodului Domnului, iar la finalul acesteia Sfântul Epitaf a fost purtat de către slujitori şi credincioşi, în procesiune, în jurul bisericii.
La slujbele religioase din Vinerea Mare, au fost prezenţi numeroşi credincioşi şi credincioase din localitate, cu toţii pregătindu-se pentru marele Praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.