„Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!”

„Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!”
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, părintele paroh Remus Căta a deschis şirul rugăciunilor şi al slujbelor la Capela Şcolară din oraşul Moldova Nouă, în săptămâna a doua de la începerea noului an şcolar
Autor: Pr. Remus Căta
În zilele de miercuri şi vineri, 21 şi 23 septembrie, începând cu ora 900 s-a săvârşit „Paraclisul Maicii Domnului” şi „Acatistul Sfântului Duh” la care au participat elevii claselor de gimnaziu şi de liceu. Astfel în cadrul orei de religie, elevii conduşi de profesorul lor, Soameş Daniel, au poposit pentru prima dată în noua capelă, unde s-au alăturat rugăciunilor prin care au primit de la Atotputernicul Dumnezeu binecuvântare şi puteri sporite în dobândirea „învăţăturilor bune şi folositoare” pentru ei, atât de necesare în formarea unei conștiițe vii.

După oficierea slujbelor, părintele Remus Căta a rostit un scurt cuvânt de învăţătură punând în valoare rugăciunea ce nu trebuie să lipsească niciodată din viaţa unui creştin şi mai ales a tinerilor, precum şi despre lucarea Duhului Sfânt în lume, ca cea de a treia Persoană a Sfintei Treimi: „Dacă din punct de vedere constitutiv Biserica constă din Hristos-Capul şi din umanitatea-Trupul Lui, Duhul Sfânt este Cel ce uneşte pe Hristos cu oamenii sau pe oameni cu Hristos. El este prin aceasta puterea sfinţitoare, de viaţă făcătoare şi unificatoare în Biserică, credincioşii alcătuind Biserica cea vie, Trupul lui Hristos (Efeseni I, 23)”.

În final, părintele paroh a adresat o invitaţie tuturor elevilor şi profesorilor ca în săptămânile ce urmează să participe la slujbele ce se vor desfăşura în fiecare săptămână până la finele anului şcolar, prin rotaţie alăturându-se şi ceilalţi preoţi parohi, Marcel Mărculescu şi Bogdan Belu.

Data: 24 septembrie 2011 • Vizualizări: 1216