Vizită a românilor din Serbia în Episcopia Caransebeşului

Vizită a românilor din Serbia în Episcopia Caransebeşului
Vizita fraţilor români din Sutjeska ( Sărcia) – Serbia
Autor: Pr. Petru Berbentia
Satul Sărcia (Sutjeska în sârbeşte) se află în Banatul Sârbesc, în comuna Sečanj, la vreo 18 km. de graniţa cu România şi la 24 km. de Zrenjanin ( sau Becicherecul Mare cum i se spunea odinioară.

Prima atestare documentară a satului este din anul 1333. Pe locul actual, pe malul drept al Timişului, sărcinenţii s-au stabilit în jurul anilor 1784-1786.

În anul 1803 lângă români au fost colonizaţi germani. Spre sfârşitul celui de al II-lea Război Mondial germanii au fost alungaţi, iar după terminarea războiului în locul lor au fost colonizaţi sârbi. Ca urmare a colonizării, din anul 1947 satul primeşte numele de Sutjesca, cu toate că românii îi spun şi acum Sărcia, pentru că „Sărcia sună cu totul româneşte”.

Prima biserică ortodoxă românii şi-au construit-o pe locul actual în anul1796, iar clădirea care dăinuie şi astăzi este din anul 1896. Şi etnia germană au avut biserica ei din 1818 pînă în 1958, cînd a fost lovită de trăsnet, iar apoi demolată. În momentul de faţă şi sârbii au o biserică.

Parohia „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” aparţine administrativ de protopopiatul Torac şi este administrată alternativ de pr. Prot. Petru Drăghicescu din Toracu Mare şi pr. Gabriel Bandu din Ecica.

În baza relaţiilor de bună frăţietate existente între parohia noastră „Sf. Apostoli Petru şi Pavel, Govândari” şi parohii din Voivodina, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, am fost prezent împreună cu Pr. Ciprian Costiş din Bocşa Montană la serbarea hramului bisericii parohiale din Sărcia, în toamna anului trecut.

În această primăvară, luni 2 mai 2011, membrii Consiliului parohial din Sărcia, însoţiţi de părintele protopop Petru Drăghicescu au răspuns invitaţiei pr. Ciprian Costiş şi au venit la Bocşa Montană.

Prima oprire au făcut-o la parohia noastră din Reşiţa, unde li s-a prezentat biserica şi unde am avut discuţii în vederea continuării activităţilor comune.

La biserica din Bocşa Montană, oaspeţii au fost aşteptaţi de preotul paroh şi de membrii Consiliului parohial. După săvărşirea slujbei de Te Deum, a urmat cuvântul de întâmpinare a pr. Ciprian Costiş, cuvântul de răspuns a protopopului Petru Drăghicescu, care a oferit o icoană a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, precum şi explicaţiile oferite de pr. Petru Berbentia, artizanul acestei bune-frăţietăţi ortodoxe transfrontaliere.

Spre final, un membru al fiecărui Consiliu parohial au exprimat dorinţa de a aprofunda relaţiile dintre Parohia Ortodoxă Română „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din Sărcia şi Parohia Ortodoxă Română „Pogorârea Sfântului Duh” din Bocşa Montană, urmând ca în foarte scurt timp să se semneze şi să se parafeze un act de bună-frăţietate, ori la Bocşa ori la Sărcia.

Sfârşitul vizitei l-a constituit discuţiile particulare între românii dintr-o parte sau alta a frontierei. Şi dacă o frontieră administrativă ne separă, frontierele dintre sufletele celor prezenţi au fost depăşite cu bucuria ce ţi-o dă întâlnirea cu fraţii de aceaşi limbă şi aceaşi credinţă.

Cu nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, cei de faţă au hotărât să continue munca într-u slava Sfintei noastre Biserici.

Data: 4 mai 2011 • Vizualizări: 993