Vizită ecumenică la Caransebeş

Vizită ecumenică la Caransebeş
Ieri, 29 aprilie, a.c., fr. James din Taizee Franţa a fost prezent in Episcopia noastră, la Caransebeş
Autor: Pr. Teodor Danuţ Coste
La Taizé, localitate situată in regiunea Burgundia, din Franţa, se întalnesc anual mii de tineri creştini, veniţi din toate colturile lumii. Timp de o săptămâna, de duminică până duminică, Comunitatea din Taizé (mănăstire ecumenică) organizează întâlnirea internaţională pentru tinerii creştini cu vârsta cuprinsă între 17-29 de ani.

În vederea organizării grupurilor care vor merge in Franţa, în vara acestui an, doi fraţi ai Comunităţii din Taizé, fr. James si fr. Kilian se întalnesc în aceasta perioadă cu tinerii români din diferite oraşe ale ţarii.

Ieri, 29 aprilie, a.c., fr. James a fost prezent in Episcopia noastră, la Caransebeş. După ce a vizitat cele două biserici-monument istoric – catedrala istorică “Sf. M. Mc. Gheorghe” si biserica “Sf. Ioan Botezatorul” – fr. James a fost primit la Centrul eparhial de către Preasfinţitul Părinte LUCIAN, Episcopul Caransebeşului.

Din anul 2003, sute de tineri din Caransebeş şi Resiţa au participat la întalnirea internaţională de tineret creştin din Taizé. În numele comunitătţi pe care o reprezintă, fr. James i-a mulţumit Preasfinţitului Părinte Episcop LUCIAN, care şi anul acesta a acordat arhiereasca binecuvântare pentru organizarea unui grup de 55 de tineri, care vor merge la Taizé, in perioada 22 iulie-4 august a.c.

Seara, fr. James a participat la slujba Vecerniei, în Catedrala istorică “Sf. M. Mc. Gheorghe” din Caransebeş, apoi s-a întalnit cu tinerii care vor merge în vară la Taizé.

Fiind prima vizita a unui frate din Taizé, la Caransebeş, la această întalnire au participat si alţi tineri care au fost în anii trecuţi în Comunitatea din Taizé.

Data: 30 aprilie 2010 • Vizualizări: 1930