Vizită frățească la românii din Banatul sârbesc

Vizită frățească la românii din Banatul sârbesc
O delegație a parohiei Răcășdia condusă de părintele Gheorghe Țibuleac a participat la hramul bisericii „Înălțarea Domnului” din Grebenac, Serbia
Autor: Pr. Gheorghe Țibuleac
În după amiaza zilei de 2 iunie, o delegație a parohiei noastre, Răcășdia, împreună cu domnul primar Lechici Mirco, cu părintele egumen al Schitului Nicolinț, Ilie Pentoiu, cu ansamblul de dansuri și cu fanfara comunei noastre, am poposit în localitatea Grebenac din Serbia, cu care avem o lungă și frumoasă colaborare de frățietate.

Am fost așteptați cu multă bucurie și dragoste de frații noștri din Grebenac, care și-au sărbătorit hramul bisericii parohiale la măritul praznic al Înălțării Domnului. Cu toții am mers în biserica parohială, unde împreună cu părintele paroh Drăgan Chilom, alături de părintele vicar al Episcopiei Dacia Felix, Ianeș Moise, preoții Ianeș Florențiu și Ianeș Emanuel am oficiat slujba vecerniei, în care am dat mărire Lui Dumnezeu pentru această zi deosbită.

La vremea potrivită, cuvântul de învățătură a fost rostit de parintele egumen Ilie Pentoiu, care a subliniat încă o dată importanța sărbătorii Înălțării Domnului în viața credincioșilor, arătându-se bucuros dar și emoționat totodată că se află pentru prima dată în parohia Grebenac. Părintele Gheorghe Țibuleac a transmis gândurile bune și de frățietate a credincioșilor pe care îi păstorește, lansând invitația ca în data de 15 august, la hramul bisericii din Răcășdia să „fim ca și aici la Grebenac, în împreună rugăciune”. La final, părintele paroh Drăgan Chilom a mulțumit tuturor pentru osteneală și a invitat pe toți la agapa frațească.

La ceas de seară, după agapa frațească, tinerii din cele două comunități înfrățite, au oferit tuturor celor prezenți un deosebit spectacol folcloric, totul încheindu-se cu un recital al fanfarelor reunite sub bagheta domnului profesor Alexandar Sain.

Data: 9 iunie 2011 • Vizualizări: 1507