Vizitarea copiilor și bătrânilor de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în preajma Praznicului Nașterii Domnului a continuat ieri, 19 decembrie
Autor: Serviciul Prezidial
Vizitarea copiilor și bătrânilor de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în preajma Praznicului Nașterii Domnului a continuat ieri, 19 decembrie la mai multe aşezăminte şi centre sociale din Protopopiatul Caransebeş, precum şi la Parohia Sălbăgelul Nou. Ziua a debutat în Parohia Sălbăgelul Nou cu prilejul sărbătoriri Sfântului Nicolae pe stil vechi, unde credincioșii în mare parte ucrainieni au susținut un concert de colinde în limba maternă.
De asemenea Corul Episcopiei Caransebeșului, cel care l-a însoțit pe ierarh în această acțiune, a adus bucuria sărbătorilor de iarnă prin colindul lor, copiilor și tuturor credincioșilor acestei parohii, iar Preasfințitul Lucian le-a oferit cadouri și calendare.
Acţiunea filantropică a continuat la Căminul pentru persoane vârstnice din Sacu, precum şi la Centrul de plasament „Casa noastră” din Zăgujeni, unde copiii au pregătit un program artistic de colinde şi poezii specifice perioadei. Tot în această zi a fost vizitat şi Aşezământul social-monahal „Sfânta Treime” din Glimboca, unde beneficiari sunt peste 40 de persoane vârstnice care au primit daruri iconiţe şi calendare în sunetul colindelor.
Atât copiii, cât și bătrânii din aceste centre au primit vestea cea bună a Nașterii Domnului printr-un recital de colinde corale şi psaltice, susținut de Corul Episcopiei Caransebeșului. Bucuria a fost întregită de cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Lucian, care a și împărțit tuturor beneficiarilor și personalului deservent cadouri, iconiţe şi calendare.