Sâmbătă, 26 mai 2012, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a efectuat o vizită misionară în parohia Iaz din protopopiatul Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
Cu acest prilej chiriarhul a sfinţit noua troiţă, amplasată în vecinătatea bisericii parohiale, sculptată în lemn de stejar. Potrivit tradiţiei din Valea Bistrei, chiriarhul a fost întâmpinat de tineri şi copii înveşmântaţi în costume populare de sărbătoare, precum şi de autorităţi locale.
În continuare, Preasfinţia Sa a oficiat dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa multor credincioşi, care au participat cu evlavie la Sf. Liturghie, deşi vizita arhierească nu s-a petrecut în zi de duminică sau sărbătoare. La momentul cuvenit mulţi tineri şi copii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.
După oficierea dumnezeieştii Liturghii, părintele episcop Lucian a ţinut un cuvânt de învăţătură, cu privire la una din cuvântările de despărţire ale Mântuitorului Iisus Hristos, consemnate în Evanghelia Sfântului Ioan Teologul.
Totodată, chiriarhul a evidenţiat pe ctitorii troiţei care s-a sfinţit, precum şi pe toţi binefăcătorii bisericii din Iaz, acordându-le acte de cinstire.În cuvântul de mulţumire adresat celor prezenţi, părintele paroh Adrian Chereş a ţinut să menţioneze că după aproape patru ani de la sfinţirea bisericii a retrăit emoţia sfântă pe care episcopul locului o sădeşte în vizitele chiriarhale.
În cursul aceleiaşi zile, chiriarhul a binecuvântat lucrările de restaurare de la casa parohială, achiziţionată în anul 2008. În această perioadă, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, efectuează vizite misionare în mai multe parohii din cuprinsul Eparhiei, pentru a întări misiunea preoţilor şi râvna credincioşilor.
Parohia Iaz este prima comunitate de credincioşi ortodocşi de pe Valea Bistrei, plecând dinspre Caransebeş spre Oţelul Roşu, constituind una dintre cele mai mici comunităţi din această zonă, formată fiind din 112 familii cu 324 credincioşi. Biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1790-1800 în stil baroc provincial.