În Duminica Fiului Risipitor, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a poposit în mijlocul credincioşilor Filiei Socolari, Parohia Potoc din Protopopiatul Moldova Nouă
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica Fiului Risipitor, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a poposit în mijlocul credincioşilor Filiei Socolari, Parohia Potoc din Protopopiatul Moldova Nouă. Cu acest prilej ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. La slujbă au participat autorităţi centrale şi locale precum şi un număr însemnat de credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.
Preasfinţitul Părinte Lucian prin vizita pastorală şi prin săvârşirea Sfintei Liturghi arhiereşti a încurajat credincioşii din Filia Socolari să parcurgă cu folos duhovnicesc perioada premergătoare Sfintelor Paşti. „Avem aici o biserică foarte frumoasă, o biserică curată şi bine îngrijită, un preot tânăr şi dinamic, o turmă mică cuvântătoare dar foarte ataşată de biserica strămoşească. De aceea nemaislujind în această biserică Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie am socotit ca înainte de Postul Mare să venim şi în mijlocul credincioşilor din această localitate, ca să-i încurajăm şi să-i motivăm pentru a parcurge cu mult folos duhovnicesc Postul cel Mare, o perioadă deosebită şi unică din cursul anului bisericesc. Se cuvenea să venim şi aici ca să-i întărim duhovniceşte pe aceşti credincioşi ai noştri, care în fiecare duminică şi sărbătoare ţin candela rugăciunii şi a slujirii aprinsă într-o biserică importantă şi veche din Episcopia Banatului de munte”.
Biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a fost construită în 1914-1920. Tradiţia aminteşte o biserică situată mai sus de cea actuală înainte de 1794. Biserica este construită din piatră şi are cinci abside, unicat în arhitectura bisericească din cuprinsul Eparhiei Caransebeşului. Turnul este din cărămidă, cu influenţe din arhitectura eclezială apuseană. Pictura a fost realizată de pictorul N. Haşca în ulei pe pânză şi tempera pe lemn, iar pictura actuală a fost realizată de Mihai Bofan în anul 2000-2001.