În Duminica a IV-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Filiilor Brădet și Celnic din orașul Anina
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a IV-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Filiei Brădet din cadrul Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Anina, Protopopiatul Reșița. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”. La slujbă au participat un număr însemnat de credincioşi din cătunul Brădet, dar şi din oraşul Anina. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.
„Credincioșii de aici sunt foarte atașați de Sfânta Biserică și de aceea am considerat că toate comunitățile trebuie cercetate de către noi și în fiecare biserică din Episcopia noastră trebuie să săvârșim Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Am venit în această duminică, a vindecării slugii sutașului roman, ca să vindecăm, măcar o parte din suferințele sufletești și trupești a celor aproape 400 de credincioși care viețuiesc, se roagă și țin aprinsă candela credinței ortodoxe pe aceste meleaguri”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.
În după-amiaza zilei, Preasfințitul Părinte Lucian a cercetat și credincioșii din cartierul Celnic din Anina. Cu acest prilej, în prezența autorităților locale și a unui număr mare de credincioși, chiriarhul a săvârşit slujba Vecerniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, într-un foișor special amenajat, lângă biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”.
Biserica de lemn din cartierul Celnic a fost ridicată între anii 2010-2011, cu sprijinul Primăriei oraşului Anina şi prin contribuţia credincioşilor. Locaşul de cult are iconostasul confecţionat din lemn, pictura fiind executată în ulei de către soţii Matei şi Cornelia Schinteie din Covasna. Clopotele bisericii au fost executate la Baia Mare de către Vasile Fiţigău, pe cheltuiala familiilor Ion şi Dorina Neag, preotul Alin Munteanu cu familia şi a altor donatori.