În Duminica a V-a din Postul Mare închinată Cuvioasei Maria Egipteanca, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Vărădia, Protopopiatul Reşiţa
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a V-a din Postul Mare închinată Cuvioasei Maria Egipteanca, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Vărădia, Protopopiatul Reşiţa. Cu acest prilej ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. La slujbă alături de autorităţile locale au participat un număr însemnat de credincioşi dintre care foarte mulţi copii şi tineri îmbrăcaţi în costume populare specifice Văii Caraşului. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.
„Dumnezeu ne-a ajutat să poposim duhovniceşte în această parohie renumită din Banatul de munte. Am slujit Sfânta Liturghie la biserica din deal, la biserica veche sau la biserica schitului Vărădia dar în această biserică parohială am slujit doar o vecernie în urmă cu câţiva ani. De aceea am socotit de bine ca înainte de praznicul praznicelor, Învierea Mântuitorului Hristos să venim în această parohie şi să ne bucurăm duhovniceşte împreună la o sfântă liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. Ne-am bucurat să vedem că astăzi s-au apropiat de Sfântul Potir copii, tineri şi credincioşi care au luat cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos”, a precizat Preasfinţitul Părinte Lucian în cuvântul de învăţătură.
În continuare chiriarhul însoţit de soborul slujitor şi de autorităţile locale au urcat în procesiune pe Dealul Chiliilor unde a pus piatra de temelie pentru paraclisul cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Lăcaşul ce se va înălţa cu sprijinul familei Cahniţă se va afla în apropierea ruinelor cetăţii romane de la Argidava şi de ruinele vechii mănăstiri de la Vărădia.