În Duminica a XVI-a după Rusalii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Voislova din Protopopiatul Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a XVI-a după Rusalii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în mijlocul credincioşilor Parohiei Voislova din Protopopiatul Caransebeş. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.
La slujbă a participat, alături de autorităţile locale, un număr însemnat de credincioşi din localitate şi împrejurimi, dintre care foarte mulţi copii şi tineri care s-au împărtăşit cu Dumnezeieştile Taine. Răspunsurile la liturgice au fost date de grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului, condus de dl. Alin Buliga.
În cuvântul de învăţătură, adresat credincioşilor prezenţi la sărbătoarea duhovnicească a Parohiei Voislova, Preasfinţitul Lucian a mărturisit: „Se cuvenea să revenim în parohia dumneavostră, după ce am săvârşit aici o slujbă de seară, o vecernie, într-o duminică aleasă şi binecuvântată şi să săvârşim o Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie. Dumnezeu a ales această Duminică, a XVI-a după Rusalii, ca să venim în mijlocul dumneavostră şi să ne rugăm împreună. Ştiut fiind faptul că această biserică din Voislova este închinată tot unui sfânt mucenic, cel pomenit de Biserica noastră în 26 octombrie, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, am socotit ca astăzi, când Biserica noastră îl pomeneşte şi îl cinsteşte pe un alt mare sfânt mucenic al lui Hristos, Haralambie, să venim şi să ne rugăm în Biserica Sfântului Dimitrie de aici din Voislova şi să-i invocăm pe toţi sfinţii, martiri şi mărturisitori, mucenici ai lui Hritos, să-i invocăm pe toţi sfinţii care i-au bineplăcut lui Dumnezeu din veac şi să ne rugăm împreună cu ei, împreună cu Maica Domnului, Preasfintei Treimi: Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh”.
Biserica actuală a fost construită între anii 1768-1780 sau 1831, din piatră şi cărămidă, iar în anul 1926 a fost renovată radical. Locaşul de cult a fost pictat în 1991-1993 de Aurelia şi Damian Mihuţ. Reparaţii au fost efectuate între anii 1958 şi 1966. Biserica deţine şi o icoană dinn1857, reprezentându-l pe „Sfântul Ioan Botezătorul”. Parohia Voislova este de categoria a II-a rural, numără 170 de familii cu 451 de credincioşi şi din anul 1998 este păstorită de pr. Mihai Boran.