Sâmbătă, 9 aprilie 2011, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a cercetat Filia Rusova Nouă şi Rusova Veche din protopopiatul Oraviţa
Autor: Serviciul Prezidial
Sâmbătă, 9 aprilie 2011, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a cercetat Filia Rusova Nouă, Parohia Nicolinţ din Protopopiatul Oraviţa. Cu acest prilej, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească. La slujbă au luat parte autorităţi locale, copii şi tineri, precum numeroşi credincioşi şi credincioase din localitate şi împrejurimi, mulţi dintre aceştia împărtăşindu-se cu Sfintele Taine.
În cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Aldescu Iosif Daniel, acesta urmând fi hirotonit preot pe seama Parohiei Potoc din Protopopiatul Oraviţei.
Cu ocazia acestei vizite canonice Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a ţinut un bogat cuvânt de învăţătură: „Suntem chemaţi cu toţii, iubiţi fraţi şi surori, să urcăm pe Golgota şi să ne răstignim patimile, poftele, răutăţile şi toate fărădelegile, ca să murim omului celui vechi, să murim păcatului, întunericului şi să înviem cu adevărat, să putem avea o viaţă în Hristos, pentru Hristos şi Biserica Lui. Pentru că tot postul este un urcuş către înviere, suntem chemaţi să urcăm spre înviere şi să luăm ca modele pe Sfântul Ioan Scărarul, pe care l-am pomenit duminica trecută, dar şi pe Cuvioasa Maria Egipteanca pe care o pomenim în Duminica a cincea, adică mâine, exemplu de pocăinţă şi întoarcere spre Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. Mântuitorul Iisus Hristos a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Mântuitorul Hristos, ca păstorul cel bun şi blând prin excelenţă, lasă cele nouăzeci şi nouă de oi şi o caută pe cea pierdută şi rătăcită. Maria Egipteanca pe care biserica noastră o pomeneşte la 1 aprilie dar şi în Duminica a cincea a Postului Mare, este şi va rămâne până la sfârşitul veacurilor un exemplu de pocăinţă.”
Filia Rusova Nouă cu hramul „Înălţarea Domnului”, este o comunitate mică având 21 de familii cu 46 de credincioşi şi se află în grija părintelui Paul Banci de la Parohia Nicolinţ.
În după-amiaza aceleiaşi zile, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat în Filia Rusova Veche, Parohia Berlişte din Protopopiatul Oraviţa o slujbă de mulţimire la care au luat parte autorităţi locale precum şi credincioşii acestei micuţe comunităţi.
În cuvântul său de învăţătură Chiriarhul a precizat: „Cu adevărat putem spune şi noi că ne-am înălţat duhovniceşte în această binecuvântată sâmbătă din Postul Mare pentru că atât la Sfânta Liturghie cât şi la această slujbă de mulţumire, de dezlegare, de iertare, ne-am înălţat duhovniceşte, trăind în sfintele rugăciuni, în sfintele slujbe, sentimentul întâlnirii noastre cu Creatorul, Mântuitorul şi Sfinţitorul sufletelor noastre: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Sfântul Duh. Parcurgem o perioadă de rugăciune, de post, de pocăinţă, o perioadă în care ar trebui să săvârşim fapte bune şi în special să facem milostenie. Nu am venit aici ca să vă aducem ceva în mod special, şi mă refer la bunuri materiale, ci am venit aici ca să îl aducem pe Mântuitorul Iisus Hristos în sufletele, în inimile şi în casele dumneavoastră, pe Mântuitorul Hristos cel mort pe crucea Golgotei şi înviat pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Atunci când intrăm în biserică, trebuie să lepădăm toată grija cea lumească, şi să-i cerem lui Dumnezeu sănătate trupească şi mântuire sufletească.”
În seara aceleaşi zile, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a cercetat Filia Socolari, Parohia Potoc din Protopopiatul Oraviţa, unde a oficiat slujba Vecerniei.