Sâmbătă, 30 august şi în Duminica a XII-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a vizitat mai multe parohii din Valea Almăjului
Autor: Serviciul Prezidial
Sâmbătă, 30 august, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Prilipeţ, Protopopiatul Băile Herculane. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit cripta ridicată în memoria a trei generaţii de slujitori ai altarului din această parohie, săvârşind totodată şi slujba Parastasului pentru cei trei preoţi. La sfintele slujbe au participat autorităţi locale şi un număr însemnat de credincioşi, foarte mulţi îmbrăcaţi în haine populare specifice Văii Almăjului. În continuare Preasfinţitul Lucian, însoţit de preoţi şi autorităţi locale, a vizitat muzeul sătesc „Almăjul” din localitatea Bozovici şi Centrul de tineret „Timotheos” din aceeaşi localitate.
În Duminica a XII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Preasfinţitul Lucian, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Putna, Protopopiatul Băile Herculane. La orele dimineţii, chiriarhul a sfinţit o troiţă, amplasată la intrarea în sat, pe locul unde s-a aflat prima biserică a satului. În continuare, Preasfinţitul Lucian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie, în biserica parohială, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. La final ierarhul a oferit acte de cinstire pentru preotul paroh şi pentru binefăcătorii bisericii.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Preasfinţitul Lucian a vorbit despre învăţăturile care reies din pericopa evanghelică, citită în cadrul Sfintei Liturghii: „Niciodată nu putem să fim mulţumiţi de faptele noastre bune, de credinţa pe care o arătăm, niciodată nu putem să spunem că suntem liniştiţi şi că ne-am adunat suficient untdelemn în candela sufletului. Nădăjduim în mântuirea noastră, dar nu putem fi niciodată siguri, pentru că atunci am cădea în autosuficienţă, în slavă deşartă. De aceea trebuie în fiecare zi, în fiecare clipă să facem câte ceva pentru mântuirea noastră, să păzim poruncile, să iubim pe Dumnezeu la modul absolut, pe aproapele ca pe noi înşine şi să facem milostenie”, a arătat ierarhul.
La orele după-amiezii, Preasfinţitul Lucian a cercetat şi credincioşii din Parohia Borlovenii Vechi, Protopopiatul Băile Herculane, unde a sfinţit două busturi ridicate în memoria protopopului colonel Pavel Boldea şi a generalului Alexandru Guran, un monument ridicat în memoria eroilor satului din cele două războaie mondiale şi cele trei morminte, unde au fost reînhumaţi trei dintre preoţii parohiei. De asemenea, chiriarhul a săvârşit şi o slujbă de pomenire pentru aceştia.