Voluntariat, artă și caritate în sprijinul semenilor

Voluntariat, artă și caritate în sprijinul semenilor
Marți, 10 decembrie, la orele serii, în sala de spectacole a Casei de cultură „George Suru“ din Caransebeş a avut loc spectacolul caritabil „Din iubire dăruim iubire“, organizat de Centrul de voluntariat al Episcopiei Caransebeşului
Autor: Serviciul Social-Misionar
Marți, 10 decembrie, la orele serii, în sala de spectacole a Casei de cultură „George Suru“ din Caransebeş a avut loc spectacolul caritabil „Din iubire dăruim iubire“, organizat de Centrul de voluntariat al Episcopiei Caransebeşului, în parteneriat cu Casa de cultură „George Suru“ a municipiului şi Clubul de dans sportiv „Magnum Team“, din Reşiţa.

Spectacolul a fost deschis prin prezentarea unui program de dans modern a trei perechi de tineri foarte talentaţi. Seara a continuat cu trupa de teatru „Credo“ a centrului de voluntariat, condusă de inimosul profesor Rada Petrişor, trupă care a prezentat piesa de teatru „Jocul de cărţi“ şi o piesă de teatru descompus - „Omul din cerc“. La spectacol a fost prezentat şi un monolog, „Telefonul“, iar în încheiere s-au audiat colinde în interpretarea corului Facultății de Teologie din Caransebeș.

Întreaga seară a fost dedicată strângerii de fonduri pentru micuța Ecaterina Urieș, în vârstă de numai trei anișori, beneficiară a Centrului de zi pentru copii al Episcopiei Caransebeșului. Ecaterina suferă de o boală de vedere, iar prin sprijinul participanților va putea beneficia de o operație, care o va ajuta ca în acest an să îl vadă pentru întâia oară pe Moș Crăciun.

Trupa de teatru „Credo“ a luat fiinţă în noiembrie 2010, fiind formată exclusiv din tineri membri ai Centrului de voluntariat al Episcopiei Caransebeşului, şi vizează atât aspectul cultural, cât şi cel social-filantropic ale activităţii centrului. Aceste manifestări de caritate sunt destinate în special copiilor și celor bătrâni.



Data: 10 decembrie 2013 • Vizualizări: 1387