Workshop dedicat părinților și familiei la Centrul de Tineret Moniom

Workshop dedicat părinților și familiei la Centrul de Tineret Moniom

Album foto
Luni, 5 martie, Sala de festivități a Centrului de Tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Moniom a găzduit un seminar pe tema „Conștientizarea realității actuale în dezvoltarea inteligenței copilului”, seminar conferențiat de prof. univ. dr. Lavinia Popp și prof. Nicoleta Marcu, directorul Casei Corpului Didactic Caraș-Severin
Autor: Gabriela Șerban
Întâlnirea a fost organizată de către Coaliția pentru familie, reprezentată în județul Caraș-Severin de către dna. prof. Lavinia Popp, iar moderatorul întâlnirii a fost părintele inspector Mihai Ciucur, priceputul și inimosul coordonator al Centrului gazdă.

Evenimentul s-a dovedit a fi unul de impact și, totodată, extrem de necesar, deoarece mesajul transmis a fost unul foarte clar și bine prezentat: protejarea și sprijinirea familiei întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, ținând cont de dreptul constituțional și obligația morală de a apăra familia de tendințele societății moderne, care îi diminuează importanța și îi accelerează degradarea.

Potrivit temei, au fost prezentate și dezbătute tipurile de inteligență, insistând pe inteligența spirituală/existențială, pe creșterea și educarea copiilor într-un mediu familial complet și stabil, cu o mamă și un tată, accentuând importanța educației de acasă, din familie, pentru că rolul esențial în stimularea inteligenței copilului îl au părinții. Aceștia sunt cei mai importanți deoarece, până la intrarea în școală, părinții sunt singurii care îi pot contura și gestiona activitățile prin care un copil poate fi educat și stimulat cognitiv.

De asemenea, a fost tras un semnal de alarmă cu privire la tendințele tot mai pregnante de a promova, într-un mod agresiv chiar, identitatea de gen ca „ofertă educațională” pentru elevii români. Prin proiecția unui material power point organizatorii au prezentat și au explicat toate aceste primejdii care, din păcate, stau la pândă, concluzionând simplu: dacă încurajăm educația lgbt și nu conștientizăm urmările acestei educații, doar de dragul de „a fi în trend” și a demonstra cât suntem noi de „toleranți”, dacă tratăm cu indiferență orele de religie și rolul familiei tradiționale, nu peste mult timp vom culege roadele ignoranței noastre. Iar miza principală este viitorul copiilor noștri.

Întâlnirea s-a bucurat de succes, sala devenind neîncăpătoare, iar un număr important de participanți au fost tineri: studenți și masteranzi ai Facultății de Asistență Socială a Universității „Eftimie Murgu” Reșița. Incitați de temă, au fost prezenți și părinți, și dascăli, dar și reprezentanți ai societății civile, ai unor ong-uri și instituții de cultură și asistență socială din județ.

Seminarul „Conștientizarea realității actuale în dezvoltarea inteligenței copilului” a fost dedicat părinților și familiilor, dar și tuturor formatorilor și modelatorilor de caractere. Împreună au gândit, au vorbit și și-au exprimat părerile și, până la urmă, îngrijorarea că, în accepțiunile actuale, a fi femeie, a fi mamă ar putea însemna a fi „un rol social învechit”.

Gazda evenimentului, părintele inspector Mihai Ciucur, a încheiat întâlnirea așa cum a și început-o, adică printr-o rugăciune, la care a alăturat bucurie și speranță ițite din numeroasa participare și interesul arătat de participanți, ceea ce demonstrează că încă există oameni cărora le pasă de viitorul familiei și al copiilor noștri.

Data: 6 martie 2018 • Vizualizări: 702