În Duminica a 3-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Domaşnea, Protopopiatul Băile-Herculane
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a 3-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Domaşnea, Protopopiatul Băile-Herculane. Cu acest prilej la orele dimineţii ierarhul a sfinţit o troiţă ridicată în faţa casei parohiale şi icoanele de mozaic de pe frontispiciul bisericii. În continuare chiriarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfântul Atanasie cel din Aton”. În cadrul Sfintei Liturghii părintele paroh Iosif Frenţ a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar cei ce s-au implicat în procesul de înfrumuseţare a bisericii şi de ridicare a troiţei au primit acte de cinstire. La slujbă au participat autorităţi locale precum şi un număr însemnat de credincioşi, dintre care foarte mulţi copii şi tineri îmbrăcaţi în costume populare specifice Văii Timişului. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.
„Ne-am bucurat foarte mult de faptul că la Sfânta Liturghie au venit un număr mare de credincioși, care s-au pregătit cu post și rugăciune pentru a-L primi în taină pe Mântuitorul Hristos, mai ales că ne aflăm în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Îl felicităm pe părintele paroh, consiliul și comitetul parohial, dar și pe toți ctitorii și binefăcătorii acestei biserici, căci nu este puțin lucru să ai grijă de o biserică monumentală, care permanent trebuie reînnoită și înfrumusețată. Credem că doar cu ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor lui Dumnezeu această biserică este o «mireasă» permanent împodobită și înfrumusețată pentru a-L primi în fiecare duminică și sărbătoare, la Liturghie, pe Mirele Hristos, pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Biserica din Parohia Domașnea s-a zidit între anii 1807-1817. O clădire foarte solidă, la zidirea căreia comandamentul militar grăniceresc a dat concurs nelimitat, a adus chiar un arhitect de la Viena. Nu mai puțin însă au contribuit credincioșii, dintre care unii și-au vândut pământurile, numai ca Biserica să poată fi terminată. Biserica a fost zugrăvită în anul 1823 de Dimitrie Popovici iar pictura a fost făcută de pictorul Dimitrie Turcu din Oravița în anul 1834. Biserica a fost sfințită de către Episcopul Vârșețului Maxim Minulovici la 5 iulie 1833 stabilindu-se cu această ocazie și hramul bisericii, Sfântul Atanasie al Atonului. În anul 1932, profesorul Nicolae Iorga a declarat biserica monument istoric național.