Zi de sărbătoare în Parohia Obreja

Zi de sărbătoare în Parohia Obreja

Album foto
Credincioșii Parohiei Obreja din Protopopiatul Caransebeș s-au bucurat în Duminica a 4-a după Rusalii de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului
Autor: Serviciul Prezidial
Credincioșii Parohiei Obreja din Protopopiatul Caransebeș s-au bucurat în Duminica a 4-a după Rusalii de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Cu acest prilej, ierarhul înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. La slujbă au participat un număr impresionant de credincioși, foarte mulți dintre ei îmbrăcați în haine populare specifice Văii Bistrei. În cadrul Sfintei Liturghii chiriarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Băloi Gheorghe, ce urmează a fi hirotonit ca preot slujitor la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Moldova Nouă. De asemenea și diaconul Ciprian Ion Graure a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Petrilova din Protopopiatul Moldova Nouă. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Am slujit în această biserică ocrotită de Sfinții Apostoli Petru și Pavel Sfânta Liturghie, dar am oficiat și Taina Hirotoniei, pentru că în această biserică au avut loc foarte multe hirotonii, inclusiv cea a mitropolitului Nicoale Corneanu în treapta diaconiei. De aceea am socotit de bine ca în această biserică să hirotonim doi slujitori ai Sfântului Altar, aducându-ne aminte astăzi, că în 1943 episcopul Veniamin Nistor l-a hirotonit în treapta diaconiei pe tânărul Nicolae Corneanu viitorul mitropolit,, cel care a trecut la cele veșnice anul trecut în 28 septembrie”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost zidită înainte de anul 1780 şi pictată în 1834 de către Trifon Achimescu, apoi reparată şi pictată din nou de Ion Băleanu în anul 1937. Tot în 1937 s-a făcut şi actualul iconostas de lemn, iar pictura a mai fost restaurată în anul 1967. Biserica, monument istoric, este construită din piatră şi cărămidă în stil baroc. Turnul, situat deasupra pronaosului, are înălţimea de 32 m şi este din cărămidă şi acoperit cu tablă de cupru, iar pardoseala este din plăci de ceramică cu motive populare. În 1999 s-au montat ferestre cu vitralii, iar în 2007 s-au efectuat reparaţii capitale. În anul 1995, în exterior au fost executate în mozaic de Murano icoanele „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, „Maica Domnului” şi „Sfinţii Arhangheli”. Parohia Obreja din Protopopiatul Caransebeş, prin numeroasele activităţi pastoral-misionare desfăşurate, este una dintre parohiile de frunte de pe Valea Bistrei şi din Episcopia Caransebeşului.


Data: 29 iunie 2015 • Vizualizări: 788