Zi de sărbătoare în Parohia Vălișoara

Zi de sărbătoare în Parohia Vălișoara

Album foto
Zi specială a fost Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi pentru credincioşii Parohiei Vălişoara din Protopopiatul Caransebeş, deoarece în mijlocul lor a fost prezent Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului
Autor: Serviciul Prezidial
Zi specială a fost Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi pentru credincioşii Parohiei Vălişoara din Protopopiatul Caransebeş, deoarece în mijlocul lor a fost prezent Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Ierarhul ajuns încă de la orele dimineţii a sfinţit o troiţă ce a fost ridicată în curtea bisericii din Vălişoara. În continuare Preasfințitul Părinte Lucian a resfințit biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, după care înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie. La Sfânta Slujbă au participat autorități locale și un număr impresionant de credincioși, care au avut bucuria să asculte cuvântul de învățătură rostit de ierarh despre cum trebuie să ne raportăm la judecata cea de apoi.

În cadrul Sfintei Liturghii părintele paroh Stelian Laurențiu Georgescu a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar celor care s-au implicat în ridicarea troiței și înfrumusețarea locașului de cult Preasfinția Sa le-a oferit acte de cinstire. După Sfânta Liturghie Chiriarhul a săvârșit Taina Sfântului Botez, încreștinându-l pe pruncul părintelui paroh. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„A fost o misiune împlinită astăzi în această parohie fruntașă din Episcopia noastră, cu oameni foarte atașați de sfânta biserică, fapt pentru care am răspuns chemării părintelui paroh și Consiliului parohial să slujim și să binecuvântăm lucrările efectuate la sfântul locaș. Îi mulțumim Domnului pentru toate și Îl rugăm să binecuvinteze calea postului, acest drum care ni se deschide nouă credincioșilor către Împărăția lui Dumnezeu. Având astăzi în față icoana Înfricoșătoarei judecăți, suntem chemați să medităm la sfârșitul lumii, la judecata particulară, dar și la cea universală, pe care o va face Fiul Lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.

Parohia Vălișoara a avut o biserică de lemn pe locul numit „Dealul Bisericii”, iar actualul locaș de cult cu hramul „Adormirea Maici Domnului” a fost construit între anii 1882 și 1884, în stil baroc şi a fost târnosit în 9 august 1992 de mitropolitul Nicolae Corneanu.


Data: 7 martie 2016 • Vizualizări: 867