Zi de sărbătoare la Mănăstirea Piatra Scrisă

Zi de sărbătoare la Mănăstirea Piatra Scrisă

Album foto
În Duminica I-a după Rusalii, a Tuturor Sfinților, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat la hramul Mănăstirii Piatra Scrisă
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica I-a după Rusalii, a Tuturor Sfinților, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat la hramul Mănăstirii Piatra Scrisă. Cu acest prilej ierarhul înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în altarul de vară al mănăstirii. La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi un număr mare de credincioşi din întreg Banatul. În cadrul Sfintei Liturghii chiriarhul a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Petru Danci. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului

O primă menţiune documentară despre Piatra Scrisă apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecută „Stânca Sfintei Treimi”. În anul 1929 familia Ana şi Vasile Dragomir din Slatina Mică a ridicat o capelă, în amintirea unicei lor fiice care a decedat şi, probabil, că icoana exista atunci, dacă a dat denumire locului.

„Îi felicităm și le mulțumim tuturor ctitorilor și binefăcătorilor acestei mănăstiri, autorităților locale și celor care sunt sensibili la ajutorarea bisericilor și mănăstirilor din eparhia noastră. Mânăstirea Piatra Scrisă este una de referință în Episcopia Caransebeșului, cu vechiul paraclis în care se păstrează icoana Preasfintei Treimi, o biserică nouă târnosită și care trebuie pictată, un altar de vară și un corp de chilii. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ziua de astăzi, pentru liniștea și pacea care ne-a oferit-o, căci Dumnezeu ne cheamă pe toți la sfințenie și la desăvârșire”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

În anul 1930, Episcopia Caransebeşului a venit în ajutorul mănăstirii, construindu-i o casă cu etaj pentru personalul monahal şi o clopotniță, astfel luând naştere aşezarea monahală numită „Schitul de la Piatra Scrisă”. După anul 1990, s-au făcut şi alte lucrări la această mănăstire: s-a refăcut capela, s-a construit un altar de vară pe dealul din apropiere, iar din cauza poziţionării la marginea drumului european s-au amenajat în vecinătatea altarului de vară un nou corp monahal şi o nouă biserică în stil bizantin.


Data: 8 iunie 2015 • Vizualizări: 804