Pentru credincioșii din Clisura Dunării ziua de miercuri, 6 septembrie, a fost una de sărbătoare
Autor: Serviciul Prezidial
Pentru credincioșii din Clisura Dunării ziua de miercuri, 6 septembrie, a fost una de sărbătoare. În ziua când Biserica Ortodoxă face pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose au urcat cu mic cu mare dealurile din apropierea localității Coronini la locul unde cu 300 de ani în urmă a existat o vatră monahală pentru a participat la sfintele slujbe oficiate în acest loc. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți condus de părintele protopop Bogoliub Martinovici în prezența unui număr însemnat de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. La final au fost binecuvântate prinoasele pregătite cu această ocazie, care au fost împărţite tuturor celor prezenţi.
În cuvântul de învățătură părintele protopop Bogoliub Martinovici a precizat: „Suntem încredințați că Maica Domnului este cu noi pretutindeni cu atât mai mult în locurile închinate ei. Ea este acolo unde curg lacrimi fierbinţi din cauza necazurilor. Ea este acolo unde ei i se aduc calde rugăciuni în grele suferinţe şi situaţii fără ieşire. Ea este acolo unde oamenii se află chiar pe marginea prăpastiei primejdioase”.
În încheiere părintele Galaction Roiban, fiu al locului, a subliniat faptul că locul unde se dorește să se înalțe o sfântă mănăstire, este un loc binecunoscut de către toți localnicii: „Când eram copii alergam pe aceste poieni și nu realizam că sub călcâiele noastre era de fapt loc sfânt, loc în care înaintașii noștri săvârșeau Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie”.
A urmat apoi o agapă frățească oferită de către familia Garaș tuturor pelerinilor veniți să cinstească pe Maica Domnului la ruinele vechii mănăstiri din Coronini.
Ruinele vechii mănăstiri ortodoxe din secolul al XVI-lea pe Valea Văradului din Clisura Dunării, în apropierea localităţii Coronini au fost recent descoperite. Biserica Mănăstirii „Sfântul Arhanghel Mihail” este un monument cu plan arhaic, ce a cunoscut o lungă vieţuire în timp, de-a lungul Evului Mediu. Cazul Mănăstirii „Sfântul Arhanghel Mihail” ilustrează drumul anevoios de identificare pe teren şi de cercetare a arhitecturii eclesiastice medievale ortodoxe din Banat.