Zilele culturii și spiritualității răcășdiene, ediția a XVI-a.

Zilele culturii și spiritualității răcășdiene, ediția a XVI-a.
În perioada 15 -16 august 2018 la Răcășdia, în Caraș-Severin, s-au desfășurat Zilele culturii și spiritualității răcășdiene, eveniment cu tradiție, organizat de Primăria și Consiliul Local Răcășdia cu spijinul Consiliului Județean Caraș-Severin
Autor: Gabriela Șerban
În perioada 15 -16 august 2018 la Răcășdia, în Caraș-Severin, s-au desfășurat Zilele culturii și spiritualității răcășdiene, eveniment cu tradiție, organizat de Primăria și Consiliul Local Răcășdia cu spijinul Consiliului Județean Caraș-Severin.

Timp de două zile în comuna Răcășdia s-au derulat activități sportive, cultural-artistice și spirituale, ținând cont că această perioadă este una cu o importantă semnificație religioasă, credincioșii ortodocși sărbătorind prin rugăciune și smerenie „Adormirea Maicii Domnului”.

Așa cum ne-au obișnuit organizatorii, cea de-a doua zi de sărbătoare a fost dedicată cărții și scriitorilor. Cu acest prilej, scriitorii răcășdieni Costel Simedrea, Constantin Falcă și Adriana Boia și-au lansat cele mai recente volume, având invitați din tot Banatul. De asemenea, Iosif Nica a prezentat cele două periodice răcășdiene: „Jurnal de Răcășdia” (aflat în anul XII de apariție, nr. 4 (117), august/ 2018) și „Paralela 45” (publicația Asociației culturală Voința Răcășdia).

În deschiderea evenimentului din 16 august 2018 a avut loc simpozionul „Carte, muzică și tradiții în Răcășdia”, referat susținut de Georgeta Bumbu. Apoi au început prezentările de cărți, cel dintâi fiind poetul Costel Simedrea cu volumul „Arhiva de vise”, volum apărut la Editura Eubeea din Timișoara în 2018. Despre această frumoasă carte, despre autor și poezia lui au vorbit editorul și scriitorul Ilie Chelariu (Timișoara), scriitorul și artistul Nicolae Dumitru Vlădulescu, cel care a și realizat coperta volumului (Reșița), poetul Nicolae Sârbu, condeierul Gheorghe Țepeneu (Oravița), scriitorul și editorul Ion Cocora (București), scriitorul Remus Valeriu Giorgioni (Lugoj) și poeții Iulian Barbu și Petru Bungărzan (Reșița).

Un moment minunat, pe care bine-l merită Costel Simedrea, deoarece este unul dintre cei mai apreciați și importanți poeți cărășeni contemporani, după cum frumos și corect îl descrie scriitorul Ilie Chelariu: „Când spui Costel Simedrea spui sensibilitate, melancolie, suferință, profunzime, temperanță, consecvență, obidă, loialitate, bun-simț, îngăduință, disperare, constanță, bunăvoință, migală, conservatorism, ritm, reflecție, meditație, armonie, discreție, sobrietate, reticență, decență, ingeniozitate, reverie, reflexie, pătrundere, delicatețe, duioșie, dezolare, alean, tulburare, confuzie, frondă, jenă, dfiiciune, empatie, angoasă, dedare, amărăciune, seninătate, detașare, eliberare, într-un cuvânt, poezie. Toate la un loc par a fi cam multe, dar dacă luați fiecare termen separat și-l alăturați versurilor lui veți constata că, indubitabil, concluzia este firească... Așa că, la fel de firesc îl așez la masa poeților pe locul lui de conservator ingenios și neliniștit care face onoare spațiului ce l-a născut și l-a ridicat într-o constelație ce începe, în orice variantă, cu Gheorghe Azap, cel lângă care a ucenicit și de a cărui prețuire s-a bucurat mereu.”

Cel de-al XXXVI-lea volum „Cărășeni de neuitat” al profesorului Constantin Falcă, apărut la editura Eurostampa din Timișoara, 2018, a fost prezentat de cercetătorul Ion Medoia, iar despre omul Constantin Falcă, aflat la ceas aniversar (75), și despre impresionantul proiect „Cărășeni de neuitat”, au vorbit: scriitorul Ion Marin Almăjan (Timișoara), publicistul Titus Crișciu (Reșița), publicistul Erwin Josef Țigla (Reșița), publicista Gabriela Șerban (Bocșa), cercetătorul și prefațatorul Ion Medoia (Vărădia), publicistul Ion Traia (Timișoara) și scriitoarea Felicia Mioc Novacovici (Răcășdia).

„Lăudabil dincolo de profesie” după cum spunea Titus Crișciu în comunicarea sa, prof.dr. Constantin Falcă merită din plin un astfel de moment aniversar și omagial la el acasă, la Răcășdia, deoarece nu este doar un fiu al satului de mare onoare, ci și unul dintre veritabilii cărășeni de neuitat.

Finalul evenimentului de la Răcășdia a aparținut, așa cum ne-am obișnuit, poetei Adriana Boia și cărții sale de versuri de factură religioasă: „Dar și misiune”, volum apărut la editura Eurostampa din Timișoara, 2018, prefațat de pr.prof. Bănăduc Pătruț Nicolae.

Despre Adriana Boia, poetă și studentă la teologie, și despre cartea propusă au vorbit preoții Gelu Moldovan (Oravița) și Gheorghe Țibuleac (Răcășdia), precum și scriitoarea Nana Filip (Oravița). „Mulțumim doamnei Adriana Boia pentru că este un sincer și dăruit misionar al cuvântului lui Dumnezeu, un om de care biserica are nevoie, iar doamna Adriana a ales o foarte frumoasă formă de exprimare – poezia” menționa pr. Gelu Moldovan în prezentarea sa. „Credința, rugăciunea, timpul fără Dumnezeu, bucuria și extazul alături de trăirea Binelui sunt teme pe care Adriana Boia le abordează în volumul său”. „Dar și misiune” un titlu care o reprezintă pe Adriana Boia.

Cea de-a XVI –a ediție a Zilelor culturii și spiritualității răcășdiene s-au încheiat și în acest an cu un excepțional program artistic susținut de ansambluri de dansuri din Arad, Greoni, Socol, Răcășdia și Serbia, dar, mai ales, s-au încheiat cu bucurie și mândrie pe care le revarsă doar dragostea și prietenia.

Data: 19 august 2018 • Vizualizări: 442