Câteva sute de credincioşi au luat parte la sărbătorirea Zilei Naţionale a României în municipiul Caransebeş.
Autor: Serviciul Prezidial
La iniţiativa administraţiei locale şi cu încuviinţarea Episcopiei Caransebeşului, în acest an pentru prima dată evenimentul s-a desfăşurat între Piaţa Revoluţiei şi Piaţa Miron Cristea, în vecinătatea Catedralei Episcopale.
Manifestările au debutat cu săvârşirea slujbei de Te-Deum, oficiată de către chiriarhul locului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în faţa crucii monument din centrul civic, ridicată de înaintaşi în anul 1810, în memoria eroilor bănăţeni din toate timpurile.
După oficierea serviciului religios, au fost prezentate alocuţiuni şi mesaje din partea Bisericii şi a celorlalte autorităţi de Stat, care au îndemnat pe români la conştiinţă românească şi responsabilitate creştină.
Un moment cu totul aparte a fost inaugurarea unei noi sculpturi, care de acum face legătura între cele două piaţete, fiind aşezată deopotrivă între catedrala episcopală şi biserica romano-catolică din centrul municipiului.
În continuare, au defilat pentru prima dată pe sub noul arc, care poate defini şi unitatea spirituală a creştinilor, garda de onoare a unităţii militare din Caransebeş, precum şi un grup de soldaţi, care au fost înveşmântaţi în costume militare din perioada primului război mondial.