Ziua Națională a României în Clisura Dunării

Ziua Națională a României în Clisura Dunării
Ziua Națională a României a fost sărbătorită în mod deosebit în toate parohiile de pe Clisura Dunării
Autor: Pr. Ion Nedelcu
În parohiile de pe Clisura Dunării, preoții au acordat întotdeauna o atenție deosebită Zilei Naționale a României. Astfel în fiecare an preoții alături de credincioșii care îmbracă portul popular, cu multă smerenie se adună la monumentele închinate eroilor pentru a cinsti memoria înaintașilor și pentru a se ruga Domnului Hristos pentru sufletele celor adormiți, eroi și ostași români căzuți pe câmpurile de luptă.

Anul acesta, dat fiind Centenarul Marii Uniri, evenimentele au fost pregătite meticulos de către fiecare parohie în parte. La Moldova Nouă, părintele protopop Bogoliub Martinovici, alături de ceilalți preoți din oraș, au marcat această zi printr-o frumoasă procesiune care a pornit de la Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și până în centrul istoric al orașului Moldova Nouă, unde este amplasat și monumentul închinat eroilor români. Copiii și tinerii de la cele două centre de tineret din Moldova Nouă, îmbrăcați în costume populare, au fluturat cu mândrie și cu emoție stegulețe cu tricolorul României pe tot parcursul procesiuni, spre bucuria tuturor participanților la mărețul eveniment.

La momentul potrivit a urmat slujba de Tedeum, în cadrul căreia părintele Protopop a transmis cuvântul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului cu ocazia centenarului, iar tinerii de la centrele de tineret au intonat cântece și poezii patriotice.

În cea de-a doua parte, toți participanții au fost invitați la Casa de Cultură a orașului, unde a avut loc susținerea unui referat cu tema: „Biserica Ortodoxă din Banat și Marea Unire” susținut de către părintele protopop Bogoliub Martinovici.

În cadrul referatului s-a evidențiat contribuția preoților din Banat în organizarea unirii, accentuându-se implicarea preoților din Clisura Dunării la actul marii uniri. A urmat apoi lansarea cărții „O mie nouă sute optsprezece” scrisă de către elevii de la Liceul „Clisura Dunării” Moldova Nouă, sub îndrumarea doamnei profesoare Andreea Stoianovici și a directorului casei de cultură, domnul Dorin Tismănariu.

Și în celelalte parohii din Clisura Dunării Ziua Națională a fost marcată, de pildă la Biserica Ortodoxă Română Sichevita, centrul comunal, după oficierea slujbei de Te-Deum și de pomenire a eroilor români și a făuritorilor Marii Uniri din 1918, de către părintele Dorin Nistoran și a părintele Daniel Constantin Nistoran de la Parohia Gornea, în prezența autorităților locale, a cadrelor didactice și a elevilor Școlii Gimnaziale Sichevița, la Căminul Cultural a avut loc și un spectacol susținut de elevii școlii cu ocazia acestui mare eveniment.

Data: 3 decembrie 2018 • Vizualizări: 175